Despre conjugarea verbelor. Implicaţii ortoepice şi ortografice

6062

Constatăm cu stupefacţie şi amărăciune că, în ceea ce priveşte flexiunea verbului, există nenumărate abateri de la normă, atât în exprimarea orală, cât şi în cea scrisă. Multe erori pleacă de la încadrarea greşită a unor verbe în cele patru conjugări.
Precizăm din capul locului că avem în vedere ultimele modificări şi recomandări prevăzute în “Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române ” (DOOM2), Ediţia a II-a, 2005.
Verbul a continua  are, conform normei actuale, spre deosebire de DOOM1, la indicativ prezent, persoana I singular, forma eu continui (nu  eu continuu), la fel la conjunctiv prezent, aceeaşi persoană şi acelaşi număr. Deci eu continui, tu continui, el continuă; eu să continui, tu să continui, el să continue.
Verbele de conjugarea I a crea, cu derivatele sale, a procrea şi a recrea, a agrea şi a suplea (a suplini) păstrează vocala e din rădăcină (cre) înaintea sufixului de prezent: creez, creezi, creează; agreez, agreezi, agreează; supleez, supleezi, supleează.
Corectă este forma a curăţa  (nu a curăţi).
Verbul a decerna trebuie conjugat cu –ez: eu decernez, tu decernezi, el decernează (nu eu decern, tu decerni, el decernă); eu să decernez, el să decerneze (nu să decearnă).
Verbul a îngenunchea (conjugarea I) are la prezent următoarele forme: eu îngenunchez, tu îngenunchezi, el îngenunchează (nu îngenunche).
Verbele paronime a releva şi a revela au forme diferite la indicativ prezent, persoana a III-a: a releva (a evidenţia) are forma relevă, pe când verbul a revela (a dezvălui) are forma revelează.
Alte verbe: a triumfa – triumfă (nu triumfează); a adopta – adoptă (nu adoptează); a evapora – evaporă (nu evaporează); a ignora – ignoră (nu ignorează); a abnega – abneagă (nu abnegă).
Sunt de conjugarea a II-a, cu infinitivul (şi toate formele compuse cu el) în –ea (şi nu de conjugarea a III-a, cu infinitivul în –e) verbe ca: a cădea, a încăpea, a părea, a plăcea, a prevedea, a scădea, a tăcea etc şi au la indicativ şi conjunctiv prezent, persoana I şi a II-a plural, accentul pe desinenţă: prevedém, prevedéţi, să prevedém, să prevedéţi (nu prévedem, prévedeţi, să prévedem, să prévedeţi).
Dimpotrivă, verbele de conjugarea a III-a: a bate, a duce, a face, a rămâne, a ţine, a umple etc au la indicativ şi conjunctiv prezent, persoanele I şi a II-a plural, accentul pe temă: bàtem, bàteţi; să bàtem, să bàteţi (nu bătém, bătéţi, să bătém, să bătéţi).
Corecte sunt formele: a trimite, trimit, trimite, a trimis (nu a trimete, trimet, trimete, a trimes).
Verbul a scrie păstrează vocala e la indicativ şi conjunctiv prezent, persoanele I şi a II-a plural, şi la imperativ, persoana a II-a plural: scriem, scrieţi, să scriem, să scrieţi; scrieţi! (nu scrim, scriţi, să scrim, să scriţi; scriţi!).
Verbele de conjugarea a IV-a cu infinitivul în i se scriu la infinitiv prezent (şi formele compuse cu acesta), precum şi la perfectul simplu, persoana a III-a singular, cu un singur i (a povesti, a citi, a auzi; el povesti, el citi, el auzi), dar la persoana I a aceluiaşi timp (perfectul simplu), cu doi i (eu povestii, citii, auzii). Excepţie fac câteva verbe cu rădăcina terminată în i, la care se adaugă al doilea i, caracteristica infinitivului (a pustii, a se sfii, a prii, a înmii). Aceste verbe se scriu cu trei i la indicativ, perfect simplu, persoana I (eu pustiii, mă sfiii, înmiii) şi cu doi i la persoana a III-a a aceluiaşi timp (el pustii, el se sfii, el înmii).
Conform DOOM2, verbul a absolvi se conjugă într-o singură variantă, indiferent de sensul pe care îl are în enunţuri (a termina un an, o formă de învăţământ sau a scuti de pedeapsă). Trebuie conjugat fără –esc: absolv, să absolv (nu eu absolvesc, eu să absolvesc).
Verbele a şti, a scrie, a ţine, a veni, a deveni şi derivatele lor formate cu ajutorul prefixelor se rostesc şi se scriu la prezent, persoana a II-a singular cu doi i: tu ştii, scrii, ţii, vii, devii.
Verbul a avea are la conjunctiv prezent, persoana a III-a singular şi plural, forma să aibă (nu să aibe, să aive).
Cele mai frecvente greşeli se constată şi în flexiunea verbului auxiliar a vrea. Acestea rezultă din contaminarea cu verbul a voi (sinonim). Corecte sunt formele: eu vreau (nu eu vroi sau eu vroiesc); prezent: vreau, vrei, vrea, vrem, vreţi, vor; imperfect: vream, vreai, vrea, vream, vreaţi, vreau (nu vroiam, vroiai, vroia, vroiam, vroiaţi, vroiau).
La unele verbe există o variaţie admisă în normă, în funcţie de sensurile pe care le au în enunţare: a însemna (a reprezenta) are forma înseamnă; a însemna (a nota) are forma însemnează; a acorda (a da, a face acordul gramatical) – acordă; a acorda (a regla un instrument muzical) – acordează; a concura (a tinde spre) – concură; a concura (a participa la concurs, a face concurenţă) – concurează; a manifesta (a exprima un sentiment, o tendinţă) – manifestă; a manifesta (a participa la o manifestaţie) – manifestează; a ordona (a porunci) – ordonă; a ordona (a aşeza în ordine) – ordonează; a reflecta (a răsfrânge, a oglindi) – reflectă; a reflecta (a gândi, a medita) – reflectează; a turna (a vărsa, a denunţa) – toarnă; a turna (a realiza un film) – turnează; a degaja (a elibera, a îndepărta) – degajează (degajăm); a degaja (a emana, a răspândi) – degajă; a ciurui (a găuri, a trece prin ciur) – ciuruiesc, ciuruieşte, să ciuruiască; a ciurui (a curge cu zgomot) – ciuruie; a îndoi (a dubla) – îndoieşte; a îndoi (a împături, a încovoia) – îndoaie.
Alte verbe: a amorţi: amorţesc (nu amurt), să amorţească; a mirosi: eu miros, ei miros, persoana a III-a singular, miroase, conjunctiv prezent, să miroasă, spre deosebire de DOOM1 care admite ca fiind corecte ambele variante: miros/miroase; a ieşi are la indicativ prezent persoanele I singular şi a III-a plural forma ies, a III-a singular, iese, iar la conjunctiv prezent, persoana a III-a: să iasă.
Corecte sunt formele verbale : aşez/aşază; deşert/deşartă; înşel/înşală; şed/şade; convoc/convoacă; provoc/provoacă; disec/disecă; evoc/evocă; invoc/invocă; abrog/abrogă; posed/posedă, dar deposedez/deposedează; curăţ/cureţi; lepăd/lepezi/leapădă/să lepede; depăn/depeni/deapănă/să depene; legăn/legeni/leagănă/să legene; pieptăn/piepteni/piaptănă/să pieptene; trebuie/să trebuiască.
Implicaţii ortografice şi ortoepice se întâlnesc şi la conjugarea verbului auxiliar a fi. Formele indicativului prezent: eşti, este, e şi ale imperfectului: eram, erai, era, eraţi, erau se scriu corect cu e la începutul cuvântului, dar se pronunţă cu ie. Verbul a fi se scrie cu doi i la următoarele moduri şi timpuri:
•imperativ cu aspect pozitiv, persoana a II-a singular: fii (cuminte), dar nu fi (obraznic);
•conjunctiv prezent, persoana a II-a singular: tu să fii (cuminte);
•gerunziul: fiind, nefiind, nemaifiind.
În imprecaţii: fir-ar (Fir-ar-al dracului!), condiţional optativ, persoana a II-a, ar fi.
La forma verbală inversă (fir-ar), se foloseşte forma lungă a infinitivului: fire.
Se pune întrebarea cum este corect: îmi cer scuze sau vă cer scuze? S-a scris mult despre aceste construcţii de politeţe, opiniile fiind împărţite. Mioara Avram optează pentru corectitudinea lingvistică cumulativă, adică atât una, cât şi cealaltă. Dar pot fi folosite formule mai dezvoltate şi mai protocolare, reverenţioase: “Vă rog să mă scuzaţi”, “Vă rog să primiţi scuzele mele”. Poate fi folosită şi expresia latinească Mea culpa! Când este o greşeală mai mare, se spune Mea maxima culpa!
 Constantin E. Ungureanu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here