Deșeuri abandonate pe strada Termocentralei! S-a lăsat cu amenzi!

916

Ca urmare a verificărilor efectuate de către polițiștii locali târgujieni din cadrul Biroului Protecția Mediului și Disciplina în Construcții, în data de 29.10.2020, o persoană a fost sancționată contravențional, întrucât a abandonat deșeuri menajere în zona străzii Termocentralei, fiind dispusă totodată și măsura complementară de ridicare a deșeurilor, curățarea terenului și eliminarea acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor.

De asemenea, în prezent, se află în procedură de identificare mai multe persoane care au depozitat ilegal deșeuri, atât în zona menționată, cât și în alte zone de pe raza municipiului Târgu Jiu, acestea riscând amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 lei, pentru persoane fizice, și între 20.000 și 40.000 pentru persoane juridice.

Totodată, contravenienții vor avea obligația de a curăța terenurile și de a elimina deșeurile în conformitate cu prevederile legale.

 

1 COMENTARIU

  1. Veniti sa vedeti ce mizerii arunca si pe centura Merilor. Cine trece pe acolo nu vede decat un oras murdar unde norii de fum ale deseurilor ce provin de la masini dezmembrate arse zilnic iti dau senzatia ca tara noastra e departe de a fi in Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here