Deputatul Popeangă sondează Colegiul V

180

popeangaParlamentarul PSD, Vasile Popeangă, va demara începând de luni propriul sondaj de opinie pe Colegiul V pe care este deputat. Sondajul se va realiza cu studenţii de la Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, care vor fi remuneraţi pentru munca prestată.

Popeangă susţine că a încheiat un contract cu instituţia de învăţământ superior la care chiar el este profesor şi va achita costul sondajului, studenţii urmând să se deplaseze începând de luni cu un microbuz în localităţile care compun Colegiul V. Deputatul susţine că studenţii trebuie să facă practică realizând studii sociologice fapt care a fost luat în calcul de dascălul-politician. Întrebările pe care solicită Popeangă să fie chestionaţi locuitorii cu drept de vot din localităţile colegiului său privesc alegerile locale şi parlamentare. Din chestionar nu va lipsi întrebarea cu ce partid aţi vota dacă alegerile ar fi duminică, şi, evident, ce persoană. ,,Sondajul va urma regulile unuia clasic, iar eu voi achita prestaţia studenţilor”, a declarat Popeangă care aspiră la un nou mandat de parlamentar. Acesta susţine că nu crede în sondajul comandat de deputatul UNPR, Dan Morega, în care Popeangă este cotat când cu 2,7%, când cu 40,9%.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here