Premierul Viorica Dăncilă a marcat, vineri, încheierea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene – pe care România a deținut-o până la 30 iunie 2019 – tot printr-un concert la Ateneu, aşa cum a şi început-o, de altfel.
Premierul Viorica Dăncilă apreciază că, prin deţinerea preşedinţiei Consiliului UE, România a reconfirmat că este ,,o voce puternică şi un partener serios, care lasă o bază solidă pentru următorul capitol al construcţiei europene”. În loja principală au fost toți membrii Guvernului, reprezentanții mai multor culte religioase, fostul președinte Emil Constantinescu și fostul premier Adrian Năstase. Elvira Șarapatin, deputat de Gorj, a fost, de asemenea, la eveniment. ,,Am participat la această festivitate la invitația primului ministru, având discuții interesante, la Ateneul Român, cu domnul Adrian Năstase și alți membri ai Guvernului. Apreciez activitatea și seriozitatea premierului și a întregii echipe care a demonstrat superioritatea României în Europa. Premierul a demonstrat putere, demnitate, hotărâre și iubire de țară, recâștigând respectul României în Europa”, a declarat, la finalul evenimentului, parlamentarul de Gorj, Elvira Șarapatin. Au vorbit doar prim-ministrul Viorica Dăncilă și ambasadoarea României la Bruxelles. Bilanțul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este unul impresionant, în opinia premierului, care a detaliat: 90 de dosare închise în primele trei luni de mandat, 84 de concluzii ale Consiliului Uniunii Europene adoptate, numeroase decizii unde România a obținut consensul. Toate, realizate în aproximativ 2500 de reuniuni.
A.S.