Depopularea României – un flagel teribil care pune în pericol ființa neamului românesc

584

În prădalnicul sistem politic de putere, instalat după ‘dec.89, României îi merge din ce în ce mai rău, în special la nivel economic și instituțional, iar povara multiplelor necazuri provocate de o rânduială confuză și nedreaptă este suportată, fără niciuun fel de îndoială, în primul rând, de mai tot românul de rând care se aștepta la cu totul altceva de la noile structuri politice ale statului, instalate pe jilțurile cârmuirii țării după căderea comunismului. Așadar, n-a fost să ne fie deloc bine în mult trâmbițata democrație capitalistă post-decembristă, numeroasele necazuri care s-au abătut peste țară, devenind aproape insuportabile pentru majoritatea populației României. Și am vorbit destul de mult despre ceea ce se întâmplă cu cele mai vitale segmente ale societății românești și de incapacitatea celor care au preluat puterea politică după 1990 de a reorienta țara într-o direcție corectă. Dimpotrivă, au aruncat-o într-un marasm al involuției economice și sociale, al batjocorei și umilinței naționale și umane, conturându-se tot mai mult și statutul de colonie, ostil și cu încă multe necunoscute, ce primejduiesc suveranitatea și unitatea statului român. Dar nu ne vom opri de această dată la dezbaterea acestor grave probleme, care realmente au adus România într- un moment critic al existenței sale, în schimb nu putem trece cu vederea urmarea dezastruoasă a nerezolvării la timpul potrivit și cu atât mai mult în perspectiva sumbră a acestei vitale probleme pentru țară, și anume depopularea României- un flagel teribil care pune în pericol ființa neamului românesc. În principal, această depopulare se manifestă prin emigrarea masivă a românilor, a tinerilor în mod special și prin natalitatea tot mai scăzută, în ambele cazuri, motivele fiind determinate de lipsa de preocupare a autorităților statului român de a redresa țara, care se confruntă cu sărăcia prin prăbușirea economiei productive, cu lipsa locurilor de muncă, cu șomaj ridicat sau salarii de mizerie, în vreme ce marea corupție, escaladarea în avalanșe a prețurilor, taxelor și impozitelor, fac la rându-le ravagii, ș.a.m.d. În schimb, doar o mimare de măsuri sociale pentru protejarea populației, familiei, mai ales a tinerilor și cu atât mai mult, o promovare de legi și programe concrete pentru o revigorare economică bazată pe plus-valoare benefică tuturor românilor, inclusiv pentru încurajarea celor din diaspora de a se întoarce acasă. Dimpotrivă, la toată această decimare demografică, cea mai mare parte de vină aparține evident, pe rând tuturor șefilor de stat și guverne- marionete, care s-au succedat la cârmuirea României în ultimii 28 de ani, contribuind cu toții la aducerea țării la statutul de colonie și cel mai grav că au înstrăinat pe nimic bogățiile și întregul potențial economic național. Astfel, românii au ajuns la ei acasă chiriașii și slugile străinilor, situația continuând să se înrăutățească și odată cu aceasta, temerile că datorită unor interese oculte venite din afară și protejate din interior se urmărește de fapt depopularea României. Iar treptat, cu acest genocid provocat, să dispară identitatea noastră de neam, credinta, valorile și tradițiile naționale. Și sunt dovezi care confirmă afirmațiile făcute mai sus, în plus sunt presiuni venite dinspre organismele europene la adresa autorităților române, de a stipula prin lege căsătoriile persoanelor de același sex, iar pe de altă parte obligația de a accepta imigranți musulmani și alți apatrizi pe pământ românesc, nu în ultimul rând, într-un timp nu prea îndepărtat și populații afro-asiatice, De altfel, există în această direcție scenarii și înțelegeri secrete la nivelul marilor puteri ale lumii, între altele și repopularea Europei cu peste 50 de milioane de multietnici cu pielea pigmentată în galben și negru, chipurile pentru a fi asigurată forța de muncă, deficitară pe bătrânul nostru continent. Or atunci, nici nu mai este de mirare de ce iau amploare curentele și manifestările naționaliste, existând temerea plantării în gena popoarelor europene a altor nuanțe uitate prea mult la cuptor, ceea ce se presupune a fi reinventat Babilonul și Turnul Babel pe această mare tablă a migrației moderne. În cazul Europei și evident al României, sunt oricum contra naturii, dar extrem de grav pentru identitatea și perenitatea națiunilor din această parte de lume. Dar să revenim și cu unele cifre care, din păcate, scot anual în evidență depopularea dramatică a țării noastre, dincole de principalele motive arătate mai sus, adăugând firește și fenomenul îmbătrânirii populației, multe așezări sunt părăsite sau rămân pustii, mai ales în mediul rural. Nici la orașe situația nu este cu mult mai roză, inclusiv în marile orașe, unde doar în ultimii zece ani, populația a scăzut în medie cu 40-50.000 de locuitori(vezi, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Ploiești, etc.), contiunând și aici depopularea, fie prin emigrarea masivă, sau prin sporul natural negativ- natalitate/decese, mai exact un indice de dependență demografică defavorabil-segment persoane tinere, comparativ cu populația de peste 60 de ani, deci cu un proces alert de îmbătrânire, iar nou-născutii tot mai puțini. Și mai concret, populația României scade anual cu o medie aproximativă de 125.000 de persoane, la care se adaugă românii care pleacă în străinătate, dintre care mulți se stabilesc definitiv acolo și nu se mai reîntorc la matca străbunilor. Iar necazurile nu se opresc aici, deoarece îmbătrânirea populației și scăderea alarmantă a forței active de muncă, reduce și ritmul de creștere economică, care la rându-le atrag alte urmări nefericite în privința gradului de dezvoltare a societății și al condițiilor de viață ale populatiei. Or, în felul acesta România se stinge, ajungând la nivelul pragului de alarmă, adică a doua țară a lumii în privința depopulării. adăugând aici și dramele care nu se mai sfârșesc, provenite din avorturi, destrămarea cuplurilor familiale și de ce nu, din pricina condițiilor inumane din unele unități spitalicești. După cum, mulți copii rămân de izbeliște și cu traume psihice serioase după ce părinții iau drumul străinătății în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, care să le asigure condiții cât de cât mai omenești propriilor familii. Altfel, este de-a-dreptul criminală pasivitatea autorităților statului român, vizavi de implicarea lor în rezolvarea crizei demografice, considerată acum a fi cea mai gravă problemă internă și care macină de mulți ani ființa neamului românesc, educația, nivelul de trai și starea de sănătate a populației. Și în timp ce politicile publice și programele concrete care să pună capăt acestui flagel teribil aproape că lipsesc cu desăvârșire, cei care au fost și cei care conduc și guvernează România, nu fac altceva decât să-și vadă în continuare de propriile interese și privilegii, bălăcărindu-se în nesfârșite și mizerabile conflicte politice interne. Sunt susținuți și de către o mass-medie cârcotașă și obedientă, dar mai ales de(in)justiție și de instituțiile de forță-devenite, fără îndoială, instrumentele coercitive ce alimentează abuzuri și nedreptăți nemaiîntâlnite până acum în țara noastră. Așadar, treziți-vă la realitate stimabililor conducători, guvernanți și politicieni, de orice culoare ați fi și odată cu voi structurile instituționale pe care într-un fel sau altul le păstoriți. Căci iată unde ne-a adus nepăsarea, incompetența și proasta rânduială a țării, voi văzându-vă doar de propriile interese și nimic adevărat, pus în ordine, din ceea ce clamați demagogic de ani de zile, în legătură cu interesele țării și ale poporului român. Într-un fel sau altul voi aveți de toate, dobândind adesea necinstit averi peste măsură- case, vile și mașini de lux, conturi bancare grase, vă permiteți vacanțe exotice și beizadelele își fac studiile prin străinătățuri, etc., în vreme ce în România analfabetismul face ravagii și marea majoritate a populației este tot mai săracă. În același timp în țară și tot din cauza voastră domnește haosul în țară și acest permanent război romano- român, ajungându-se în situația ca unii să se bucure de răul altora, deși cu toții suntem obligați să-l suportăm. Or, prin ceea ce trecem ca țară și neam nu se mai poate și nici nu mai trebuie să fie suportat. Ajunge! Ajunge și cu aceste manifestări anarhice de stradă provocate tot de uneltitorii din interior cu sprijin masiv venit din afară, tocmai că vă văd incapabili să readuceți România la normalitate. Unii sunteți direct implicați, inclusiv “imperatorul” Iohannis, care nu pierde niciodată ocazia de a lăuda astfel de manifestări care alimentează ura și dezbinarea, ce au cuprins toate ungherele societății. Iar dacă această stare de lucruri va continua se va duce de râpă și bruma de speranță și democrație, având în vedere mai cu seamă viitorul urmașilor noștri, sau mai exact ce le vom lăsa moștenire dacă ne depersonalizăm ca națiune. Iată de ce, autoritățile statului român trebuie să se trezească din letargia nepăsării- în fața problemele reale ale țării, între care și aprofundarea crizei demografice, care dacă nu- și va găsi soluționarea într- un timp rezonabil, în acest moment fiind cea mai gravă problemă de interes național, dar lăsată de izbeliște atâta amar de vreme, atunci România va intra într-un colaps fără vreo șansă de redresare, ori de aici iminenta distrugere a neamului și a patriei noastre comune. Și atunci de ce, cei care se găsesc la putere, dar și cei din opoziție, nu lasă de o parte ghimpii otrăviți ai confruntărilor politice fără rost și sub bagheta președintelui, oricare ar fi acesta la un moment dat în fruntea țării, să se așeze la masa dialogului unde, dincolo de orgolii și interese partinice, să ajungă la un consens național privind angajarea unor programe și eforturi comune în privința problemelor majore ale României? Bunăoară, cele legate de ceea ce înseamnă a fi principalii piloni de dezvoltare și civilizație ai țării, precum economia, demografia, educația, sănătatea, cultura, ș.a.m.d? De ce și cine îi împiedică s-o facă? Sau mai bine continuă să se bălăcărească în mocirla unor vicii și comportamente neghioabe, spre disperarea românilor ajunsă la paroxism. Altfel spus, timpul nu mai iartă pe nimeni și de aceea este nevoie să ne înhămăm cu toții la treabă pentru a scoate țara din situația dificilă în care se află. Numai că totul trebuie să plece de la conducători și guvernanți, care să-și asume responsabilități, măsuri și soluții concrete, prin care să-i unească, să-i mobilizeze pe oameni și nu să-i dezbine cu tot felul de nedreptăți și imbecilități. Dacă nu, atunci tragedia națională va continua, în special în privința acestui fenomen nociv al depopulării, pierzând, după cum ne mai arată statisticile, în fiecare an echivalentul a două orașe mici, în condițiile în care, după cum mai spuneam, dincolo de faptul că românii sunt tot mai săraci, declanșând pe mai departe migrația externă, continuăm să ne confruntăm cu o rată a fertilității foarte scăzută, iar pe de altă parte și cu o mortalitate ridicată. Așa că, e musai să ne strângem rândurile și să dăm alt curs rânduielilor vieții noastre de zi cu zi și de-a pururi pentru mai binele și viitorul urmașilor, a națiunii române. Nu în ultimul rând, ar trebui elaborată și aprobată o lege a presei, în sensul în care multe canale media, în special televiziunile private, denaturează adevărul și-i împiedică, din păcate, pe oamenii de rând să priceapă ce se întâmplă cu ei și țara, dar în schimb le oferă adesea știri false, de senzație și de scandal, care se succed într- un ritm zăpăcitor pentru percepția oricărui român cu o inteligență obișnuită. După cum, nu știm până unde se va merge cu rețelele de socializare, într-o Românie aproape paralitică din cauza unor postări și comentarii, pe cât de infantile pe atât de răutăcioase și agresive, care în ultima vreme au întors țara pe dos. Și lucrurile trebuie lămurite urgent, de vreme ce sunt grupuri de indivizi care propagă neadevăruri și instigă la ură și violență, la nesupunere și acte antisociale, la deteriorarea și divizarea țării, vulnerabilizând încrederea în instituțiile democratice ale statului. O fac, pentru că servesc intereselor oculte a celor care doresc prin orice căi și indiferent de mijloace să destabilizeze și să subjuge România. Oare, astfel de indivizi care invocă respectarea legii, justiția independentă și statul de drept, nu tocmai ei le încalcă abuziv prin ocuparea spațiilor publice și fără aprobare și așa cum o cere legea organizării manifestărilor publice? Cine sunt provocatorii și de ce nu este asumată răspunderea, lăsându-se totul la discreția unor ONG-uri suspecte și grupări anarhiste care tulbură de peste un an de zile ordinea publică în România? Din păcate, sunt implicate aici și lideri de partide, zică-se a fi purtători ai flamurii democrației, în schimb încalcă grosolan la rându-le legile statului, fiind coautori ai dezbinării și nu ai concordiei naționale. Or, fără rațiune, înțelepciune, buna conviețuire și înțelegere între toate categoriile sociale ale României este greu să se restabilească normalitatea, cu atât mai mult cu cât este vorba de interesele fundamentale ale țării și nu ale unor bipede viciate de microbii desfrâului și urii, ajungându-se aici și din lipsa de fermitate a autorităților în aplicarea legii. Altfel spus, să te ferească, bunul Dumnezeu să îndrăznești să spui ceva despre astfel de personaje turbulente din fire, că ți-ai ridicat în cap toată cloaca de ”batracieni” sau după cum spunea Nicolae Iorga, că “dacă ataci replica unui prost, riști să te trezești cu tot prostul în discuție”(în cazul de față pluralul este cel mai nimerit!). Așadar, “est modus in rebus”, adică o măsură în fiecare lucru, completând cu o altă expresie latină care a aparținut învățatului Seneca: “errarae humanum est, perseverarae diabolicum”(a greși e omenesc, dar a persevera în greșeli este diabolic).Să înțeleagă ceva, cei care au în mână, prin mandatul nostru, soarta României? Poate că da, sau poate că nu, dar ce vom lăsa moștenire generațiilor ce vin după noi, căci dacă nu se va reuși redresarea situației critice în care ne aflăm, riscăm, într-o vreme nu prea îndepărtată, distrugerea țării și a neamului românesc?!
Prof. Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here