Demenţa (a)politică. Antidoturi

141

De la Marea Învălmăşeală din decembrie 89, nimeni nu se mai înţelege cu nimeni. Nici fraţii nu se mai împacă între ei, vecinii nici atâtica, iar apariţia diverselor partide şi partiduleţe înveninează şi mai mult viaţa românaşilor.

Toţi se dau mari şi se pricep la tot şi la toate. Înveninarea vieţii continuă. Se tot afirmă că avem două mari câştiguri: intrarea în NATO şi apartenenţa la Uniunea Europeană. Oarece siguranţă, să-i zicem strategică, există. Nu zic nu. Dar ce ne facem cu traiul de fiecare zi. Care-i din ce în ce mai greu. Fiind ţară membră a Uniunii Europene suntem trataţi ca una nu de mâna a doua, ci a treia. Ca şi cei din lumea a treia. Excepţiile dintre fostele ţări comuniste se numesc Polonia, Cehia, Slovenia – cât de cât -, iar pentru noi jalea continuă.
Subiectul propus e mult prea vast şi complicat. Totuşi, dacă acela care-a prezis marea criză mondială – pornită din SUA – în anul 2008, Roubini vorbeşte în termeni laudativi despre Karl Marx este limpede că ştie el ceva. Inclusiv Universitatea Oxford are o catedră Marx. Prea adesea ni s-a spus că pluripartitismul şi democraţia sunt singurele posibile. Ba cea mai a naibii dictatură este însăşi democraţia.
Ca un prim antidot ar fi informarea cât mai bună a populaţiei despre ceea ce înseamnă economia, finanţele şi băncile, sănătatea şi mai ales alimentaţia. Normal, ne referim la alimentaţia sănătoasă, nu la aceea din supermarketuri. Cu legume şi fructe de seră, umflate cu chimicale, iar conservăraia să fie plină de euri.
Apoi, răbdarea şi credinţa, iubirea familiei şi a aproapelui nu ne pot aduce decât bine. Se cunoaşte o butadă conform căreia, povestită, dacă eu cred şi Dumnezeu există nu pierd nimic. Dar dacă eu nu cred şi Dumnezeu există, atunci am pierdut totul!
Criza mondială este o criză a capitalismului. Aici nu există niciun dubiu. Polonia are o politică aparte, naţională, şi nu stă capră la toate directivele Comisiei Europene. Iar Polonia este una dintre puţinele ţări europene care nu cunoaşte fenomenul de criză, ba chiar înregistrează creşteri economice.
La noi, la români, avem o şansă mică dar ea există. Adică, se simte. Guvernul Ponta este unul responsabil şi chiar dacă n-a rupt gura târgului izbuteşte o bună administrare a ţării. Se înţelege, o administrare pe timp de criză. Sunt ţări ce nu-şi propun intrarea în zona Euro, precum sunt Polonia şi Cehia. Din moment ce nici Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu vede ca apropiată o dată în care România ar fi pregătită să intre în Zona Euro, eu, unul, nu văd de ce nu i-am da crezare.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here