Deconectaţi! CSM Târgu Jiu, prestaţie palidă cu Focşani

560

Baschetbaliştii de la CSM Târgu Jiu au oferit una dintre cele mai slabe reprezentanţii ale sezonului şi au cedat ultimul meci disputat pe teren propriu în 2021. Echipa noastră a fost învinsă de CSM Focşani, scor 73-78, după un meci presărat cu erori de ambele părţi, în care puţini jucători ai gazdelor s-au remarcat. Deşi era considerată favorită în această confruntare, trupa lui Jordanco Davitkov a intrat pe vârfuri, iar prestaţia sa nu a căpătat consistenţă pe măsură ce minutele au trecut. Drept urmare, gorjenii au pierdut trei din patru sferturi: 17-20, 14-16, 23-16, 19-26. Kevin Allen, Porter Troupe şi Brandon Sly au fost singurii jucători ai gazdelor care au ,,mişcat”, în rest echipa a părut amorţită. Stefan Glogovac a prins doar 9 minute pe parchet, fără efect pe tabelă. Malik Morgan a reuşit 6 puncte, dar a avut şi 6 mingi pierdute, iar Ahmed Bashir a izbutit doar 4 puncte, multe dintre acţiunile sale fiind previzibile şi ineficiente. Nici jucătorii gorjeni folosiţi nu au adus un plus. Mihai Bădiţă a început titular, a prins 10,54 minute pe parchet, izbutind 2 puncte şi 2 recuperări. Octavian Ilie a jucat 9,06 minute, reuşind 3 recupărări şi o pasă decisivă.
CSM Târgu Jiu: Kevin Allen 23p, Brandon Sly 15p, Porter Troupe 16p, Ahmed Bashir 4p, Titus Nicoară 7p, Stefan Glogovac, Camil Berculescu, Andrei Gheorghe, Malik Morgan 6p, Alexandru Berca, Mihai Bădiţa 2p, Octavian Ilie.
Antrenorul Jordanco Davitkov a recunoscut că prestaţia elevilor săi a fost mult sub aşteptări. Antrenorul macedonean crede că unii dintre jucători au tratat adversarul de sus.
,,Am insistat toată săptămâna că nu este un meci uşor, poate jucătorii au intrat pe teren cu acest gând şi am început foarte rău. A trebuie să alergăm după ei tot meciul pentru a recupera un dezavantaj. Am avut şansa să întoarcem rezultatul, însă, în acelaşi timp, este foarte dificil când ai trei jucători străini care au fost astăzi în afara ritmului, Morgan, Glogovac şi Ahmed. Dacă pentru Glogovac există o scuză, pentru că nu a fost cu noi întreaga perioadă, cu ceilalţi nu ştiu ce s-a întâmplat. De asemenea, am avut multe mingi pierdute şi, aşa este în baschet, echipa care marchează, în special aruncări de afară, are şansa să câştige meciul. Pentru noi, astăzi, a fost un joc foarte slab”, a declarat macedoneanul. Patru victorii şi opt înfrângeri este bilanţul formaţiei noastre după 12 partide în LNBM, iar Davitkov nu exclude şi schimbări de jucători în pauza de iarnă. ,,Nu putem răspunde acum la această întrebare, sunt jucători care au urcuşuri şi coborâşuri. O să vedem după ce stăm la masă cu conducerea”, a mai declarat antrenorul.
Ultimul meci al formaţiei noastre din acest an are loc, astăzi, în Cupa României. Este returul cu FC Voluntari, deţinătoarea trofeului. Jocul nu are o miză deosebită, pentru că ilfovenii s-au impus în prima manşă la o diferenţă confortabilă. Partida începe la ora 17.00. ,,Nu avem mari aşteptări de la acest meci. Este o altă competiţie, cu alte reguli, cu doi jucători români pe teren. Vom încerca să oferim şansa jucătorilor români din lot. Va fi foarte dificil acum să călătorim după un asemenea meci, însă vom vedea ce se va întâmpla, vom încerca să jucăm cel mai bun baschet”, a precizat macedoneanul. CSM Focşani a depăşit echipa noastră în clasament, iar antrenorul oaspeţilor, Mihai Petruţ, a explicat unde s-a făcut diferenţa. ,,Aşa cum ne aşteptam, a fost un joc extrem de disputat. Ambele echipe şi-au dorit foarte mult să câştige acest meci, pentru că aveau aceeaşi linie de clasament şi o victorie era foarte importantă pentru fiecare dintre ele. Consider că am făcut un joc foarte bun în apărare, cu mici excepţii, am depus un efort colosal şi am respectat ceea ce ne-am propus, iar acest lucru a contat decisiv în obţinerea acestei victorii. Nu ştiu dacă ne gândim la play-off, noi încercăm să disputăm fiecare joc în maniera în care am făcut-o astăzi şi vom vedea ce se va întâmpla”, a spus principalul de la Focşani. În LNBM, gorjenii revin pe parchet pe 4 ianuarie, atunci când au programată confruntarea de la CSM Ploieşti.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here