Decizie şocantă a Ministerului Sănătăţii! – Spitalul Dobriţa, încadrat în categoria V

361

spitalul dobritaMinisterul Sănătăţii nu a ţinut cont de propunerea de clasificare pentru categoria II M, venită din partea conducerii Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu (Spitalul Dobriţa) şi a încadrat unitatea spitalicească pe ultima treaptă, adică în categoria V.

Pentru Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, vestea că unitatea pe care o conduce a primit avizul pentru încadrarea în categoria V a picat ca un trăsnet, mai ales că, în urma autoevaluării, s-a stabilit că Spitalul Dobriţa corespunde categoriei II M (monospecialitate). Rezultatul acestei evaluări fusese confirmat şi de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, care chiar solicitase clasa II M cu plan de conformare pentru Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”. Conform „regulilor” privind clasificarea, stabilite, de altfel, chiar de Ministerul Sănătăţii, spitalele de categoria a II-a monospecialitate care nu vor realiza planul de conformare vor trece automat la categoria a V-a, iar spitalele de categoria a II-a vor retrograda la categoria a III-a, începând cu 1 ianuarie 2012. În ciuda acestor considerente, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu au mai ţinut cont de nimic şi a decis să încadreze Spitalul Dobriţa în categoria V.

Tătaru: „Ne vom conforma ordinului ministrului!”

Surprins şi afectat de decizia Ministerului Sănătăţii (MS), Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu a reacţionat, totuşi, conform statutului său, declarând: „Ministerul Sănătăţii a emis un ordin prin care ne-a încadrat în categoria V deşi noi am solicitat II M. (…) Ne vom conforma ordinului ministrului”. De când a primit ordinul MS, Tătaru nu a stat cu mâna în sân şi nici nu s-a resemnat cu gândul că spitalul său este de categoria V, ci a încercat să găsească o soluţie, mai ales că el este omul care cunoaşte foarte bine unitatea spitalicească şi, pe bună dreptate, Spitalul Dobriţa merita o categorie mult mai bună.

Actuala clasificare, valabilă şase luni

Clasificarea spitalelor pe grade de competenţă determină valoarea bugetului alocat de casele de asigurări de sănătate. Astfel, cei mai mulţi bani îi primesc cele din primele categorii, restul au primit un buget care cu siguranţă nici supravieţuirea nu le-o va asigura. Până în prezent, la nivelul Judeţului Gorj, s-au primit ordinele pentru patru unităţi spitaliceşti încadrate în categoria IV: Spitalul Orăşenesc Novaci, Spitalul Orăşenesc Turceni, Spitalul Municipal Motru şi Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan” Rovinari şi unul pentru categoria V, respectiv Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu. Unităţile medicale din cea de-a IV-a categorie vor avea un nivel de competenţă bazal şi vor deservi populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată. Gradul de complexitate al afecţiunilor va fi unul mic. Spitalele din ultima categorie vor oferi servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative. Vestea bună, dacă mai poate fi vorba despre aşa ceva, ar fi că actuala clasificare este valabilă doar până la sfârşitul acestui an, după care ar urma o reevaluare şi o nouă clasificare. Şi reprezentanţii DSP Gorj confirmă acest fapt. Dacă va fi sau nu aşa, rămâne de văzut, mai ales că, după cum se pare, Minsiterul Sănătăţii continuă procesul de reformare a sistemului sanitar într-un mod haotic, regulile modificându-se de la o zi la alta.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.