Decizie definitivă pentru tinerii care au luat cu forța un adolescent, de pe o stradă din Târgu-Jiu

960

Cei doi tineri din Târgu-Jiu, care au fost arestați, în urmă cu o săptămână, după ce ar fi luat cu forţa în maşină un adolescent pe care îl bănuiau de furt, au contestat măsura dispusă de judecători. Magistrații Tribunalului Gorj au respins însă acțiunea, joi. ,,Respinge contestaţia formulată de către inculpați, ca nefondată. Obligă contestatorii la plata a câte 80 de lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, a stabilit instanța. Minorul se afla pe Calea București, în momentul în care cei doi bărbați ar fi vrut să-i dea o lecție, pentru că îl bănuiau că ar fi comis un furt dintr-o locuință. Acesta ar fi fost dus în comuna Runcu, unde ar fi fost bătut, moment în care băiatul le-ar fi indicat un alt bărbat, peste care agresorii ar fi intrat în casă, ulterior. ,,La data de 2 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de un minor de 16 ani, din localitate, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Calea București, din municipiu, ar fi fost oprit și urcat, împotriva voinței sale, într-un autoturism, de către doi tineri, unul de 21 de ani, iar altul de 24 de ani, ambii din localitate. Totodată, minorul a declarat faptul că ar fi fost transportat pe raza comunei Runcu, unde tinerii ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa, lovindu-l cu un obiect contondent, provocându-i mai multe leziuni. Persoana vătămată a fost examinată de medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, acesta constatând că minorul necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe, lipsire de libertate și violare de domiciliu”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.