Debutează prima ediţie a Festivalului RuralFest, la Baia de Fier

1622

În perioada 14-15 septembrie, la Baia de Fier va avea loc prima ediţie a Festivalului RuralFest.

Evenimentul este organizat de: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Primăria, Consiliul local şi Căminul Cultural Baia de Fier, partener GAL Parâng. Festivalul îşi propune abordarea unor domenii de interes precum: cercetare şi valorizare obiceiuri, meşteşuguri şi arhitectură tradiţională, gastronomie, iniţiative de dezvoltare locală, oportunităţi turism etc. Coordonatoarea programului este Raluca Miron, iar echipa este compusă din Dan Popescu, Pompiliu Ciolacu, Andreea David, Daniela Gapşea.
Structură eveniment:
Sâmbătă, 14 septembrie 2019
– ora 10.00, Căminul Cultural Baia de Fier: Lansări reviste: „Crinul satelor”, ediţia 2019, Editura CJCPCT Gorj, 2019; „Rădăcini”- editor Căminul Cultural Baia de Fier; lansare carte „Mari meşteri populari din România” de Pompiliu şi Cristina Ciolacu (Editura CJCPCT Gorj, 2019); Expoziţie de fotografie etnografică „Oltenia eternă”. Curator Teodor Dădălău; Simpozion ,,Satul românesc-sat european” – prezintă comunicări Dumitru Turbăceanu -primar Baia de Fier, conf. univ. dr. Ion Popescu-Brădiceni, Ion Cepoi, Pompiliu Ciolacu – etnolog, prof. Dan Pupăză – Arcani, prof. Virgil Cercelaru – Aninoasa, Dorin Teodorescu – preşedinte Grup de Acţiune Locală Parâng
– ora 12.30, Stadion Baia de Fier: Târg de meşteşuguri şi produse tradiţionale. Participă meşteri populari din Gorj şi judeţele limitrofe şi producători din zonă
Duminică, 15 septembrie 2019
– ora 10.00. Stadion Baia de Fier: Festivalul interjudeţean de folclor pastoral „Coborâtul oilor de la munte”, ediţia a XVII-a. Participă: Ansamblul ,,Liviu Dafinescu” din Baia de Fier, Ansamblul ,,Călușarii” din Rășinari, Sibiu, Ansamblul „Ciuleandra” din Topoloveni, Argeș, Ansamblul „Dor” din Băbeni, Vâlcea, Ansamblul „Stejerelul” din Mărunței, Olt, Ansamblul „Miorița” din Vaideeni, Vâlcea, Ansamblul „Resteul” din Bogași, Argeș, Ansamblul „Ciobănașul” din Corbi, Argeș, Ansamblul „Brîulețul” din Turceni, Gorj, Ansamblul „Nedeia” din Novaci, Gorj, Ansamblul „Emilia Bubulac” din Peștișani, Gorj, Ansamblul „Floricica” din Bîrla, Argeș, Ansamblul „Cheile Oltețului” din Polovragi, Gorj, Ansamblul „Brădulețul” din Horezu, Vâlcea, Ansamblul „Izvoraș” din Bumbești Pițic, Gorj și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.
RuralFest este un program de cercetare și promovare a valorilor culturale ale satului gorjenesc. Prin această manifestare se dorește să rezulte un eveniment care să ofere tuturor șansa să cunoască tradițiile din zona de sub munte, să deguste delicioasele preparate tradiționale, dar și să se bucure de programul artistic oferit de îndrăgiți interpreți de muzică populară și ansambluri folclorice, pentru că la Baia de Fier, de 27 de ani, în a treia duminică din luna septembrie are loc unul dintre marile evenimente folclorice ale anului, Festivalul ,,Coborâtul oilor de la munte”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here