Debut victorios pentru Neagoe

1097

Antrenorul Eugen Neagoe a câștigat primul meci disputat pe banca juveților. Chiar dacă vorbim de o partidă amicală, Universitatea Craiova s-a impus cu 3-1 împotriva maghiarilor de la Kecskemeti. Toate golurile au fost marcate în repriza secundă. Oltenii au deschis scorul prin Ante Roguljic (’47), care a transformat un penalty. Valentin Hadaro (’49, ) a restabilit egalitatea dintr-o lovitură liberă, dar alb-albaștrii au trecut din nou în avantaj după golul marcat de Raul Silva(’53). Un alt brazilian, Rivaldinho, a stabilit scorul final cu o lovitură de cap (’89). Satisfacția succesului a fost umbrită de două accidentări. Andrei Ivan și Alexandru Crețu au fost înlocuiți încă din prima repriză. Clubul a anunțat și că Ștefan Baiaram a avut parte de o intervenție chirurgicală și va reveni pe gazon în aproximativ 4-6 săptămâni. Operația a avut loc la Barcelona. Revenind la meci, Craiova a testat și un fundaș croat. Este vorba despre Juraj Baldej, venit în probe. Apărătorul central are 19 ani și 1.90 metri și a evoluat până acum doar la echipe de juniori, la Dragovoljac, Lokomotiva și NK Rudes. Eugen Neagoe a folosit două formule de joc.
Universitatea Craiova, prima repriză: Laurențiu Popescu – Ivan Martic, Valerică Găman, Bogdan Mitrea, Bogdan Vătăjelu – Vladimir Screciu – Alexandru Cîmpanu, Alexandru Crețu, Dan Nistor, Andrei Ivan – Jovan Markovic.
Universitatea Craiova, repriza a doua: David Lazar – Sergiu Hanca, Paul Papp, Raul Silva, Denis Benga (Juraj Badelj) – Mihai Căpățînă, Alexandru Mateiu, Ante Roguljic – Alexandru Ișfan, Marian Danciu, Rivaldinho.
Principalul Craiovei și atacantul Jovan Markovic au tras concluziile după primul amical al iernii.„Sunt mulțumit, a fost un test reușit. Jucătorii s-au achitat de sarcini, am avut foarte multe momente în care am făcut un joc așa cum ne dorim, ofensiv, am stat mult în terenul adversarului. Am făcut presing, am recuperat multe mingi, ne-am creat multe ocazii. Puteam să marcăm mai multe goluri, împotriva unei echipe bune, este pe locul doi în Ungaria. Băieții noștri au făcut un efort mare, așa cum le-am cerut. Este primul joc al lui Ișfan, a jucat 45 de minute. Ușor, ușor, se va integra. Este un jucător cu calități foarte bune, este tânăr. Face parte din naționala de tineret. Sper ca, prin evoluțiile lui, să ajungă la prima reprezentativă”, a declarat Neagoe. ,,A fost un meci bun, un meci de pregătire pe care l-am câștigat și sperăm să ne pregătim cât mai bine și în următoarele meciuri. Așa e la fotbal, ne mai zgâriem, ne mai lovim, te ridici și mergi mai departe. Joci și pe ploaie, pe zăpadă, căldură. Ne-am pregătit bine cu toții. Mă înțeleg foarte bine cu Eugen Neagoe, este un antrenor foarte bun și sper să facem treabă împreună. Vreau să joc cât mai mult, să marchez cât mai mult și să câștigăm cât mai multe meciuri ca să ne clasăm cât mai sus. La națională, dacă decide Mister să mă ia, eu sunt binevenit, dacă am convins”, a precizat Markovic. Craiovenii mai au programate două meciuri amicale în Antalya. Duelul cu WKS Slask Wroclaw se va disputa sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 16:00. Celălalt joc are loc duminică, împotriva sârbilor de la Partizan Belgrad.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here