Debut pentru micuții luptători

1471

Doi dintre cei mai tineri reprezentanți ai Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu vor lua parte în primele competiții oficiale. Este vorba despre luptătorii Nicolae Curcă şi Yanis Peciuc, ambii legitimați la secția de lupte. Sportivii sunt pregătiți de antrenorul Mădălin Gorjanu și vor participa la Campionatul Naţional de Lupte pe plajă juniori 4. Competiţia este organizată de Federaţia Română de Lupte în perioada 16-20 iunie, la Costineşti. „Mă bucură faptul că CSM Târgu Jiu, putem spune, debutează cu juniorii în competițiile oficiale. Este prima lor competiție oficială ca sportivi ai CSM Târgu Jiu. Este o competiție de lupte pe plajă, cu aptitudini specifice luptelor şi sunt sigur că va fi o bucurie pentru cei mici!
Bineînțeles că un rezultat bun ar fi senzațional, dar principalul obiectiv este ca ei să intre în competițiile oficiale, să aibă meciuri oficiale şi să se bucure de aceste întreceri la malul mării”, a declarat, pentru csmtargujiu.ro, antrenorul Mădălin Gorjanu. Nicolae Curcă va lupta la categoria 50 de kg, în timp ce Yanis Peciuc va concura la categoria 35 de kg.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here