Termen pentru Complexul Energetic Oltenia! Companiile de stat din energie trebuie să-și aprobe, până pe 15 iunie, strategia de investiții, cu termene clare și cu surse de finanțare. Este anunțul făcut de ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.
„Dacă vorbim despre companiile din domeniul energiei, ce am observat eu până acum este că s-a vorbit, și s-a vorbit, și s-a vorbit de investiții și atât. Am rămas cu vorbitul. De aceea am solicitat și am emis un ordin, acum cred că două săptămâni, prin care au un termen limită toate companiile care sunt sub autoritatea Ministerului Economiei, companiile din energie, să-și aprobe până pe 15 iunie, în Adunarea Generală a Acționarilor, strategia de investiții, programul de investiții, cu termene foarte clare, cu posibilități de finanțare, cu indicarea surselor de finanțare și cu termene clare de realizare a investițiilor. Vă spun sincer că de prea multe ori am auzit, de exemplu, de ce vrea să facă Romgaz, și are o investiție la Iernut care nu se mai termină, de proiectele frumoase care dau pe hârtie, dar care nu au fost finalizate”, a spus ministrul Economiei, la un post național de televiziune.
Mai mult, Popescu spune că a auzit de foarte multe ori că Hidroelectrica vrea să facă investiții „și vrea să facă investiții numai să termine acele investiții de pe vremea lui Ceaușescu, de pe la începutul anilor ‘90”, dar nu vorbește despre investiții în fermele eoliene din Marea Neagră sau despre ferme fotovoltaice pe barajele pe care le deține în proprietate.
În ceea ce privește Complexul Energetic Oltenia, ministrul Economiei și Energiei a precizat că va avea, joi, o întâlnire cu șefii din companie.
„Compania Energetică Oltenia are în planul de restructurare pe care trebuie să-l prezinte foarte clar, și voi avea joi o întâlnire cu aceștia, cu Directoratul și cu Consiliul de Supraveghere, un parc fotovoltaic de 300 MW, pe lângă acele treceri de pe combustibil a unor unități de producere a energiei electrice din cărbune pe gaz.
Trebuie să ne apucăm serios de investiții. Cred că trebuie să lăsăm investițiile care sunt pe hârtie în fiecare an și discutăm despre ele în fiecare an pe hârtie și să trecem la fapte”, a mai afirmat Vigil Popescu, precizând din nou că susține foarte mult realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, cu parteneri din Uniunea Europeană și din NATO.
I.I.