De ziua sa / Primarul Cârciumaru a primit cadou un film

515

La împlinirea vârstei de 59 de ani, primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a primit cadou, de la subordonaţii săi, un film care cuprinde pasaje din activitatea sa din ultimii ani, din cadrul instituţiei publice. Premiera surpriză a filmului a avut loc chiar în operativa de marţi dimineaţa, loc în care edilul a fost felicitat de colegi cu ocazia zilei sale de naştere.

Edilul municipiului şi-a sărbătorit ziua de naştere la muncă, venind matinal la primărie şi participând, aşa cum face de fiecare dată, la operativa de dimineaţă a instituţiei publice. De data aceasta, însă, sărbătoritul a fost plăcut surprins cu un film de prezentare a activităţii sale din primărie, realizat de subordonaţii săi, finalul producţiei fiind urmat de felicitări şi urări de sănătate şi viaţă lungă pentru acesta. Primarul a primit şi flori, dar şi cadouri, şi a trebuit să răspundă la numeroasele apeluri telefonice de la apropiaţii care au vrut să-i ureze tradiţionalul la mulţi ani. “Este o zi specială în care fac o vârstă destul de frumoasă cu care mă mândresc, deoarece dacă mă uit în urmă, pot să fiu cu adevărat mândru de ce am realizat lângă familie şi pentru cetăţenii din municipiul Târgu-Jiu”, a declarat edilul spunând că nu şi-a modificat cu nimic, ieri, programul normal de muncă.
Seara, primarul a fost nelipsit de la meciul Pandurii- Dinamo, când s-a arătat alături de echipa de suflet a gorjenilor, motivând că jucătorii trec printr-o etapă grea pentru care merită să fie încurajaţi, astfel, de toţi cetăţenii.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here