De vorbă cu slujitorii Lui Dumnezeu! – Despre înţelepciunea şi nevoia rugăciunii, cu Preacuviosul Părinte Protosinghel Irineu, Preotul de altar al Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, Turceni, Gorj! – ,,Când venim la mănăstire, e bine ca şi noi, la rândul nostru, să-L rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să ne dea înţelepciune, minte luminată şi apoi sănătate”!

855

-Rep. HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!, Preacuvioase Părinte Irineu…
-P.I. ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!, pentru că în rugăciunea noastră, dacă este sinceră, Dumnezeu este mereu ocrotitorul şi ajutorul nostru de mare folos!
-Rep. În consecinţă, care este folosul rugăciunii, Preacuvioase Părinte?
-P.I. Credincioşii trebuie să se roage pentru că au obligaţie moral-creştină să se roage la Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru păcatele lor!
-Rep. Şi care ar fi aceste păcate?
-P.I. Oamenii au multe păcate, dar avortul este păcatul secolului, iar marele păcat este pentru om neascultarea! Am putea spune şi răimea din sufletul oamenilor, pentru că nu mai este respect, nu mai este ruşine, lipseşte înţelepciunea. În loc să ne rugăm, aşa cum ne învaţă Mântuitorul, noi ce facem? Ne ducem cu ochii închişi la «muncile» iadului, pentru că uităm că suntem chipul, făptura şi asemănarea Lui Dumnezeu, uităm că suntem rodul Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh!
-Rep. Vorbiţi cu atâta fervoare despre păcatul neascultării şi aş dori să aprofundăm acest lucru pentru că merită aplecarea duhovnicească!
-P.I. Uităm că avem o datorie moral-creştinească faţă de Dumnezeu, faţă de biserică, faţă de cei care ne-au crescut, ne-au educat, dar, mai ales, ne-au dat viaţă! Multe le uităm, pentru că mulţi cădem în păcatul pe care îl numesc al neascultării!

,,Să nu uităm nici mulţumirea pe care o arată Mântuitorul Hristos şi care este adresată Tatălui Ceresc”!

-Rep. În ce măsură cuvântul folositor şi ascultarea duhovnicească sunt repere ale credinţei moral-creştine?
-P.I. Ca un exemplu, să zicem, dacă un bătrân îţi spune un cuvânt sfătuitor, poate de folos, câte unul zice: lasă-l încolo de bătrân, că e prost! La plecarea de pe pământ, Mântuitorul îi sfătuieşte pe ucenicii Săi ca să se roage, după care Îi mulţumeşte Tatălui Ceresc, pentru ca toţi aceşti ucenici să meargă în lume şi să propovăduiască Evanghelia!
-Rep. Smerit şi milostiv, cu marea bunătate a iertării, Mântuitorul Hristos rămâne o pildă pentru noi, aşa cum a fost şi pentru ucenicii Săi!
-P.I. Adevărat, dar să nu uităm nici mulţumirea pe care o arată Mântuitorul Hristos şi care este adresată Tatălui Ceresc! Când le-a spălat picioarele ucenicilor Săi, înainte de răstignire, Mântuitorul a făcut dovada Sa de dragoste, de ascultare şi de smerenie! Cât a trăit pe pământ, ca şi om pământean, Mântuitorul Hristos a făcut multe minuni pentru omenire în general, pentru noi toţi, ca să înţelegem că murind cu trupul, Mântuitorul a Înviat a treia zi, după făgăduinţa Sa şi după cuvintele proorocilor din vechime!
-Rep. Ce sfat le daţi credincioşilor care vor veni în Ziua de Rusalii, Duminică, dar şi luni, la Hramul Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu?
-P.I. Când venim la mănăstire, e bine ca şi noi, la rândul nostru, să-L rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne dea înţelepciune, minte luminată şi apoi sănătate! Orice vom cere de la Dumnezeu, dacă venim la mănăstire cu inima curată, cu credinţă, cu dragoste şi cu smerenie, Dumnezeu ne va asculta, ne va ierta păcatele prin Taina Spovedaniei, făcută cu sinceritate!
-Rep. Cum se regăseşte Preacuviosul Părinte Protosinghel Irineu, în ipostaza mijlocirii credinciosului înaintea Lui Dumnezeu?
-P.I. Duhovnicul este ca un martor care ne îndreaptă spre Dumnezeu şi ne apropie de El! Aşa că tânăra generaţie să nu ia în derâdere biserica, mai ales Taina Spovedaniei şi Rugăciunea!
-Rep. Deci, tinerii, ca şi noi toţi, trebuie să îndrăznim, chiar dacă vom avea necazuri, pentru că şi Domnul a îndrăznit şi a biruit lumea!
-P.I. Pentru că fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, vom da răspuns la dreapta judecată! Să nu ne fie ruşine de sfânta biserică, să nu ignorăm biserica şi Sfânta Liturghie, când Mântuitorul Hristos coboară în mijlocul nostru în taină şi Se roagă necontenit pentru noi toţi! Pentru că toţi avem nevoie de dragostea şi mila Lui Hristos!
-Rep. Cât de trainice sunt «cărămizile» sau «grinzile» din care se zideşte biserica dinlăuntrul sufletului nostru?
-P.I. Mântuitorul le-a spus Apostolilor Săi să propovăduiască Evanghelia în toată lumea! Să ne ferim de înclinaţia diavolească, iar, în fiecare Duminică, să lăsăm pentru câteva ceasuri treburile casei şi să venim la biserică la Sfânta Liturghie! Mântuitorul ne spune: ,,Biserica este Casa de rugăciune, ea este Casa Tatălui Meu”, ca noi să înţelegem că Mântuitorul a întemeiat biserica, nu oamenii au întemeiat-o, iar la biserică suntem toţi împreună şi cei care ne rugăm!

,,Numai cine participă la Sfânta Liturghie, acela simte sufleteşte, duhovniceşte, ajutorul Lui Dumnezeu”!

-Rep. Aveţi un sfat îndeajuns de folositor care să aducă mai mulţi oameni, mai ales tineri, la hramul mănăstirii?
-P.I. Să nu ne prindă «noaptea» nepregătiţi sufleteşte, pentru că nimeni nu ne cunoaşte «cămara» sufletului mai bine ca Dumnezeu, iar, în rugăciunea noastră, Maica Domnului să fie mijlocitoare către Dumnezeu, pentru noi toţi, întotdeauna Duhul Sfânt să ne povăţuiască pe calea mântuirii noastre!
-Rep. Mai la început, vorbeaţi despre păcatul neascultării…!
-P.I. Neascultarea este un păcat al omului! Sunt mulţi tineri în zilele noastre care nu ascultă de părinţi şi pleacă departe, spre toate zările!
-Rep. Prin urmare, întoarcerea la credinţă este «vaccinul» cel mai bun!
-P.I. Dumnezeu ne învaţă să fim ascultători la poruncile Sale! Să preţuim bogăţia sufletească pe care El ne-o dăruieşte la fiecare, pentru că acest lucru este valabil şi în zilele noastre, când tinerii pleacă fără voia părinţilor şi în cele din urmă se întorc acolo de unde au plecat! Oricine îşi revine din rătăcirea în care a căzut, Dumnezeu ne îmbrăţişează la uşa bisericii, ca să ne întoarcem la credinţă
-Rep. Poate că ar fi necesar ca să precizăm: întoarcerea la credinţa cea adevărată, aşa este?
-P.I. Când omul se întoarce la credinţa cea adevărată şi îngerii din cer se bucură! Cel care nu are credinţă este mort sufleteşte şi duhovniceşte! Dacă orice credincios va cădea într-o ispită sau într-un necaz oarecare, trebuie să se întoarcă la dreapta credinţă!
Rep. A fi prezent la Sfânta Liturghie înseamnă a îngenunchea cu trupul şi a ne smeri cu sufletul, deci, o prezenţă predominant spirituală!
P.I. Pentru că numai cine participă la Sfânta Liturghie, acela simte sufleteşte, duhovniceşte, ajutorul Lui Dumnezeu, simte bucuria Tatălui Ceresc, pentru că la fiecare Sfântă Liturghie, Iisus Hristos e cu noi, slujeşte împreună cu noi, iar pentru aceasta se face bucurie în cer!
Rep. Aveţi deplina încredere că oamenii vor înfrunta vitregiile vremii şi necazurile pandemice, pentru a fi prezenţi la Hramul Mănăstirii «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu?
P.I. Să ne rugăm cu toţi, ca Duminica Rusaliilor, a Pogorârii Sfântului Duh, să ne facă mai înţelepţi, mai buni, mai ascultători, pentru că Mântuitorul Hristos, ne trimite un alt Mângâietor, pe Duhul Sfânt Cel ceresc, iar, la Hramul «Sfânta Treime», obşte de maici, păstorite de Maica Stareţă Marina Gligor Stavrofora, au pregătit mănăstirea, aşa cum se cuvine la zi de mare Sărbătoare!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here