De Sînziene, cu mic, cu mare, în Hobița Gorjului! Artiști talentați își dau concursul la RomânIA Autentică

676

Cel mai mare festival de promovare a meşteşugurilor româneşti va avea loc, la final de săptămână, în Peștișani. Asta deoarece comuna lui Brâncuși găzduiește cea de-a treia ediție a Festivalului RomânIA Autentică, la eveniment fiind așteptați peste 30 de meșteri populari, dar și zeci de mari artiști ai muzicii populare.

•Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Olguța Berbec, Roberta Crintea, Marian Medregoniu, Claudia Torop, Roxana Croitoru, Georgiana Bârsac, Reli Sanda, Natalia Gorjeanu, Valentin Sanfira, Adriana Antoni, Dumitru Farcaș vor încânta audiența în Poiana Mare din Hobița
•Festivalul se încheie cu spectacol de lumini și artificii

Proiectul RomânIA Autentică a început, timid, Acasă la Brâncuși, acolo unde pământul vibrează a energie şi talent. O spune chiar primarul localității Cosmin Pigui, invitând gorjenii, la final de săptămână, să vină în număr mare la Hobița. “Festivalul RomânIA Autentică reprezintă mândria mea de a fi român. Demarat în Hobița Gorjului în urmă cu doi ani, de pe plaiurile pe care a crescut și trăit marele Constantin Brâncuși, mi-a dat cea mai mare satisfacție ca și continuator al tradițiilor, meșteșugurilor și obiceiurilor locului. RomânIA Autentică este cel mai înălțător mod de a ne păstra și proteja identitatea națională. În Hobița – Peștișani – Gorj, o dată cu prima ediție a Festivalului, a renăscut ia românească, portul popular. În an centenar, ca și pionieri ai Festivalului RomânIA Autentică, suntem bucuroși că de Sînziene se reunesc cele trei vechi regiuni istorice: Moldova, Ardealul și Țara Românească“, a declarat Cosmin Pigui, primarul Comunei Peștișani. În anul 2017, manifestării s-a alăturat Moldova și astfel s-a celebrat RomânIA Autentică în două regiuni importante, Moldova și Oltenia. De altfel, Moldova nu înseamnă doar un trandafir cântat cu foc, ci secole de trecut zugrăvit pe pereți de biserici, ouă încondeiate cu migală, costume populare cu specificul bine definit, graiul dulce și sufletul cald, toate regăsindu-se în valoroasele pagini literare și muzicale pe care oamenii locului le-au dăruit culturii române. “Festivalul RomânIA Autentică ne oferă şansa de a ne regăsi identitatea naţională. În orice fotografie realizată în urmă cu un veac îi putem vedea pe înaintaşii noştri îmbrăcaţi în ia românească. România Mare a fost croită la războiul de ţesut al bunicilor noştri, iar acum, la Centenar, avem nevoie mai mult ca oricând să redescoperim această textură de o frumuseţe magică din care este format neamul românesc. Firul din care este făcută cămaşa de ie este legătura noastră cu un trecut al României Autentice. Prin festivalul pe care îl organizăm la Iaşi ne vom îmbrăca mai ales sufleteşte în portul care ne defineşte ca naţiune mândră şi perenă”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi.

Ia trece Carpații
Anul 2018, în care se celebrează Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a adus în mod natural festivalul și peste Carpați. Popasul va fi făcut la Brașov, leagăn al școlii românești, cu mândrețea de juni ce fac cinste locurilor încărcate de istorie și tradiții. “Sunt bucuros că Braşovul va fi unul dintre cele trei oraşe gazdă ale Festivalului RomânIA Autentică, aflat la cea de-a treia ediţie. Doresc să îi felicit pe organizatori pentru că, plecând de la un obiect de îmbrăcăminte tradiţională, ia, au reuşit să creeze un eveniment în care îmbină cultura, arta şi valorile tradiţionale româneşti, un eveniment care să ne reamintească de mândria de a fi român. România are nevoie de un asemenea demers, românii au nevoie să nu uite cine sunt şi ce au mai valoros în tradiţiile şi istoria lor”, a declarat, înainte de manifestare, George Scripcaru, primarul Municipiului Brașov. Ultimul cuvânt l-a avut Cristina Chiriac, inițiatoarea proiectului RomânIA Autentică: “RomânIA Autentică este sărbătoarea care onorează și reînvie tradițiile românești. De cauți adânc în istoria acestui neam vei observa că ne-am pierdut și regăsit de câteva ori identitatea, poate și de aceea regăsirea este atât de importantă pentru că ne redescoperim ca neam și ca identitate. Într-o societate în care valorile autentice dispar puțin câte puțin noi reconstruim punți între generații. RomânIA Autentică este un tribut adus celor care au iubit cu adevărat această glie, RomânIA Autentică este manifestul meu de dragoste pentru această țară. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și au contribuit la păstrarea tradițiilor și obiceiurilor românești“.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here