De praznicul Adormirii Maicii Domnului, Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Târgu-Jiu, gazdă a activității catehetice cu tema ,,Despre Sfânta Treime“

1255

Într-o atmosferă de sărbătoare, prilejuită de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, Biserica cu hramul ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Târgu-Jiu a găzduit, după săvârșirea Sfintei Liturghii, o activitate catehetică cu tema ,,Despre Sfânta Treime“.
Activitatea amintită se desfășoară în cadrul unui proiect de dezvoltare a centrelor catehetice în diferite parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei, proiect intitulat ,,Cuvântul adevărului“ (II Timotei 2,15). Părintele Ion TOMESCU a spus celor prezenți că ,,la baza religiei stă credința şi legătura omului cu Dumnezeu. Când mărturisim celor prezenți credinţa şi legătura noastră cu Dumnezeu? Când rostim Crezul sau Simbolul de credinţă. Ce anume mărturisim cu privire la Dumnezeu? Că este un singur Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute (,,Şi în unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, nu făcut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii…Care pentru noi şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de Viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit“).
Vedem aici că, mărturisindu-ne credința în Dumnezeu, facem pomenire de Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, adică de Sfânta Treime, la care ne vom referi în cuvântul nostru de învățătură de astăzi. Când spunem ,,Dumnezeu“, înțelegem Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, fără a fi vorba însă de trei dumnezei, ci de un singur Dumnezeu, unul în ființă şi întreit în Persoane. Aceasta înseamnă că fiecare persoană este o singură fiinţă, o singură voinţă, o singură lucrare, o singură putere, o singură autoritate. Este vorba de un singur Dumnezeu în trei Persoane, care activează în comuniunea unităţii şi armoniei desăvârşite a aceleiași fiinţe. ,,Dumnezeu este iubire“(I Ioan 4, 16) şi ca urmare, aşa cum spun Părinţii Bisericii, ,,toate le lucrează Tatăl în Fiul prin Duhul Sfânt“. Triunghiul iubirii intra-trinitare (Tatăl şi Fiul îşi asociază iubirea şi o îndreaptă asupra Sfântului Duh; Tatăl şi Sfântul Duh asupra Fiului; Fiul şi Sfântul Duh asupra Tatălui) se poate vedea reflectat în iubirea dintre persoanele unei familii autentic creștine, cu deosebire în familiile cu copii: tata şi mama îşi asociază iubirea asupra copiilor, tata şi copiii asupra mamei, mama şi copiii asupra tatălui. În multe din rugăciunile apropiate de sufletele credincioșilor este pomenită Sfânta Treime: ,,Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre, Sfinte, cercetează şi vindecă neputințele noastre pentru sfânt numele Tău“. Demn de menţionat este faptul că dogma Sfintei Treimi, fiind Dogma-dogmelor şi Taina-tainelor, ea nu poate fi înțeleasă decât printr-o credinţă luminată, prin trăire creştină autentică şi mai ales prin rugăciune: ,,Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, slavă Tie!“.
În continuarea activității catehetice, părintele Ion TOMESCU de la Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a spus participanților că realitatea Sfintei Treimi conține un adevăr de credinţă şi o taină ce nu poate fi înţeleasă cu mintea omenească şi nici explicată prin cuvânt, oricât de meşteşugit ar fi el: ,,S-a încercat totuşi să i se dea o interpretare, folosindu-se asemănările din lumea materială. Astfel, s-a făcut asemănarea cu compoziţia unei cărămizi formată din pământ, apă şi foc, într-o singură unitate; sau cu arborele format din rădăcină, trunchi şi coroană: sau soarele alcătuit din disc, raze şi căldură ori cu sufletul format din raţiune, voinţă şi simţire. S-a făcut apoi asemănare cu timpul alcătuit din trecut, prezent şi viitor ori cu spaţiul format din lungime, lăţime şi înălţime. Aceste asemănări însă, oricât de interesante ar fi, nu reuşesc totuşi să redea adâncimea plină de taină a Sfintei Treimi. Cunoaștem mai bine Sfânta Treime pe baza dovezilor pe care ni le oferă descoperirea lui Dumnezeu Însuşi în Sfânta Scriptură. Astfel, în Vechiul Testament putem citi: ,,Şi să facem om după chipul şi asemănarea noastră“ (Facerea I, 26). Din această exprimare la plural, vedem că este vorba despre mai multe Persoane. Această expresie o putem întâlni şi cu prilejul creării primului om: ,,Şi a zis Domnul Dumnezeu: Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre noi“ (Facerea III, 22). Avraam, întâmpinând pe cei trei oameni la stejarul Mamvri, le vorbește ca unuia singur: ,,Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău“ (Facerea XVII, 19).
Putem să ne formăm credinţa mai clară despre Sfânta Treime, urmând descoperirea pe care însuşi Fiul o face şi pe care o găsim în paginile Noului Testament. Astfel, încă de la zămislirea Fiului în pântecele Sfintei Fecioare, ne apare imaginea Sfintei Treimi, în prezentarea Sfintei Evanghelii. Aflăm că îngerul îi spune Fecioarei: ,,Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care se naşte din tine se va chema Fiul lui Dumnezeu“ (Luca I, 35). Apoi, la Botezul Domnului, înainte de începerea activității mesianice în lume, Fiul primeşte Botezul, iar glasul Tatălui îl recunoaşte şi îl recomandă lumii, în timp ce Duhul Sfânt apare în chip de porumbel (Matei III, 16-17). La despărţirea Mântuitorului de Sfinţii Apostoli, cu prilejul Înălțării Sale la cer, le dă acestora porunca de a boteza pe cei ce aveau să formeze Biserica Sa, ,,în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“(Matei XXVIII, 19). Sfântul apostol Petru arată în cuvântul său că ,,pe acest Iisus L-a înviat Dumnezeu, căruia noi toţi suntem martori. Înălţându-Se deci de-a dreapta lui Dumnezeu şi luând de la Tatăl făgăduinţa Sfântului Duh, l-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi acum“ (Faptele Apostolilor II, 32-33).
Referindu-ne la Persoanele Sfintei Treimi, spunem că Dumnezeu Tatăl este nenăscut şi fără cauză; Dumnezeu Fiul este născut din veci din Tatăl, după cum ne spune Sfânta Evanghelie: ,,Care nu din sânge, nici din poftă trupească, ci de la Dumnezeu s-a născut“ (Ioan I, 13). Fiul este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl: ,,Eu şi Tatăl una suntem“ (Ioan X, 30). Duhul Sfânt este numit ,,de viaţă făcătorul“ şi ,,Mângâietor“, ,,Duhul adevărului“, Care ,,de la Tatăl purcede“ (Ioan XV, 26). În ceea ce priveşte activitatea distinctă a Persoanelor Sfintei Treimi în lume, după cum ne spune Cartea Sfântă, Tatăl este Creatorul şi Proniatorul lumii, Fiul este Mântuitorul şi Judecătorul, iar Sfântul Duh este Sfințitorul. El face vie lucrarea harului necreat al Sfintei Treimi în Biserică şi în lume“.
La Sinodul ecumenic de la Niceea din 325 a luat parte Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei, sărbătorit la data de 12 decembrie în fiecare an. În lămurirea învăţăturii despre Sfânta Treime şi mai ales despre dumnezeirea Fiului, Sfântul ierarh Spiridon, fără a se folosi de un limbaj sofisticat, a demonstrat celor prezenţi cum Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar întreit în persoane. A luat o cărămidă în mâna stângă şi le-a spus celor prezenţi că, deşi este un singur obiect, ea este alcătuită din trei elemente: pământ, apă şi foc. Apoi cu mâna dreaptă a făcut semnul Sfintei Cruci şi a zis: ,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. După aceasta, strângând cărămida, în partea de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa a început să curgă din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile lui, Dumnezeu săvârșind o adevărată minune prin plăcutul său, Sf. Spiridon.
Mărturisind aşadar credinţa în Dumnezeu unul în fiinţă şi întreit în Persoane, importanţa practică pe care Biserica o acordă Sfintei Treimi o vedem şi din faptul că i-a rânduit în mod deosebit sărbătoarea Ei, în ziua a doua de Rusalii; pe lângă aceasta, reţinem şi însemnarea creștinului cu semnul Sfintei cruci, tot în numele Sfintei Treimi, adică ,,în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, amin!“
Masterand în teologie, Marius Stochiţoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here