Darul s-a născut la sat

2511

Luiza Chisa și-a îmbrățișat pasiunile și le transformă cu grijă și migală în frumuseți pe care nimeni din satul natal nu le face. Luiza (19 ani), fata care dorește să păstreze tradițiile în satul Salcia (Dolj), ne povestește care sunt pasiunile ei și cum aproape în fiecare zi, face din ele bucurii pentru suflet. Iubește să deseneze și să brodeze. În timpul liber, Luiza preferă să ia foaia și creionul sau acul și ața în mână și să se apuce de treabă. „Mă inspir foarte mult de pe internet. Îmi place să încerc tot felul de lucruri ce țin de pasiunile mele. Îmi testez limitele.”, spune ea. Numai prin încercări, practică și dorință poate să ajungă, pășind ușor, acolo unde își dorește. Departe. Despre partea cu brodatul, fata ne vorbește cu entuziasm, sensibilitate și emoții în cuvinte. Pasiunea a fost transmisă de bunica ei, apoi a văzut și la mama sa că făcea asta și a știut că le va urma, după cum Luiza afirmă, „brodatul vine din partea bunicii, a mamei, și ușor, ușor le calc pe urme”. „Inițial am luat acul ața și am zis ce o ieși, să iasă”. Așa a început aventura fetei. Spune că nu a cerut ajutorul nimănui și că a vrut să încerce având doar ceea ce a văzut și i-a captat cu totul atenția. Unde are nelămuriri, Luiza își întreabă mama, care o ajută cu tot dragul și cu toată mândria. În principiu, fata își croiește viitorul prin încercări, greșeli, pe care ulterior să le prefacă în rezultate îmbucurătoare.  „Îmi place să brodez. Mă face să îmi doresc să încerc și mai mult.” Luiza vrea să se perfecționeze și își dorește ca pe viitor să fie din ce în ce mai bună în ceea ce face. „Până acolo trebuie să mă perfecționez”., adaugă pasionata de tradiție. Se pare că familia Luizei Chisa este una de oameni meșteșugari și gospodari. Nu numai ea are talente înnăscute, ci și fratele său, Octavian (23 ani) care este pasionat de lemn. Dacă are materialul, face orice din el (obiecte decorative, dar și scări de lemn, pe care le face împreună cu tatăl lor). Luiza nu spune „Nu” unui posibil viitor, și anume brodatul. O să-și îmbrățișeze acest dar pe care îl are, până visurile i se vor îndeplini. Nu ne rămâne decât să îi ținem pumnii și, de ce nu, să comandăm câteva bluze pe care să le brodeze cu toată inima pentru noi.
Ștefania-Mihaela Duțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here