Dan Vasilică, prezentat la CSM Târgu Jiu

981

Dan Vasilică este noul preparator fizic de la CSM Târgu Jiu. Fostul antrenor de la Bălești sau Șirineasa și-a făcut un nume în fotbalul românesc alături de FCU Craiova, unde s-a ocupat de pregătirea fizică a echipei în ultimii cinci ani, fiind considerat un veritabil profesionist de patronul Adrian Mititelu. Cel din urmă a avut nevoie de ,,aer proaspăt” la echipă, care a și retrogradat după despărțirea amiabilă de Vasilică. Înainte de FCU, gorjeanul originar din Logrești mai activase la Csikzsereda și FC Argeș. Dan Vasilică este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport, specializare pregătire fizică și nutriție la UCB Târgu Jiu, şi vine cu o experienţă îndelungată ca preparator fizic, peste 15 ani. A declarat că activitatea sa o va completa pe cea a antrenorilor.
,,Vreau să-i mulțumesc domnului director Robert Bălăeț, a fost prima persoană care m-a sunat după despărțirea de FCU Craiova și mi-a spus că am ușa deschisă acasă. Până la urmă pot spune că m-am întors acasă, fac ceea ce îmi place, fac parte dintr-un colectiv foarte frumos, am o poftă extraordinară de muncă și sunt sigur că pot aduce un plus valoare în acest proiect sănătos construit. Pentru mine este o nouă provocare, este o nouă etapă în cariera mea, în care voi încerca să ajut pe partea de pregătire fizică, urmând să mă implic și să ajut toate secțiile clubului, unde voi fi solicitat. Mai întâi voi încerca să am discuții cu antrenorii, să facem o evaluare și să concepem o strategie pe termen lung. Munca mea va fi puțin diferită față de activitatea de preparator obișnuită la o echipă unde trebuie să se vadă munca ta într-un timp foarte scurt”, a spus Vasilică pentru csmtargujiu.ro. Preparatorul fizic a explicat rolul pe care trebuie să-l îndeplinească, dar și necesitatea unei tranziții la seniorat cu o pregătire adecvată.
,,La o echipă de seniori consider că rolul unui preparator fizic este extrem de important, partea fizică devenind factor decisiv în foarte multe momente ale jocului, factor care poate evidenția atât calitățile jucătorului, cât și randamentul echipei în îndeplinirea sarcinilor tehnico-tactice. La nivel de copii rolul unui preparator este mai puțin important, accentul fiind pe dezvoltarea calităților tehnice. Însă importanța unui preparator fizic începe să se vadă foarte mult începând cu perioada junioratului unui sportiv. Dacă juniorii au o pregătire fizică efectuată corespunzător, vor ajunge la seniori fără a avea nevoie de o perioadă de adaptare fizica la intensitatea antrenamentelor, fără a se lovi de o barieră pe care mulți nu reușesc să o depășească. Sunt foarte mulți sportivi foarte talentați care odată cu trecerea la nivel de seniori, din cauza pregătirii fizice inadecvată, par să își piardă efectiv, peste noapte, calitațile tehnice”, a adăugat Vasilică.
Gorjeanul a admis că lucrează într-un domeniu în permanentă schimbare și continuă să se adapteze. ,,Este un domeniu unde este bine să fii la curent cu tot ceea ce apare nou, pentru că în sport cine stă pe loc, rămâne în urmă, pentru că ceilalți avansează. Dar acest lucru este valabil în orice ramură. Ce nu se schimbă este fiziologia, principiile pregătirii, dar dacă ai cunoștințe solide despre bazele pregătirii, poți să integrezi ușor tot ce apare nou ca tehnologie, echipamente”, a conchis Vasilică.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.