Dan Ilieș: Am luat o opțiune serioasă pentru promovare

1085

Expertul secției de handbal, Dan Ilieș, consideră că senioarele de la CSM au făcut un pas important pentru a câștiga Seria B. Turneul de la Târgu-Jiu le-a dus pe elevele lui Liviu Andrieș și Andrei Enache la șapte succese consecutive, dar, cel mai important, în opinia conducătorului de club, este că handbalistele au trecut un prim examen important. Ilieș a declarat că urmează încă trei meciuri și mai grele. ,,Nu am prins cel mai bun turneu și din cauza faptului că jucătoarele noastre sunt mai tinere. Media de vârstă este undeva la 21 de ani și au avut emoții, chiar dacă nu au fost spectatori în tribune. Pentru multe, a fost primul joc important. Câștigând împotriva Devei, am luat o opțiune serioasă pentru viitor, pentru promovare. Mai sunt cinci etape, o să urmeze și returul cu Deva, o să vedem exact unde o să se țină acel turneu, probabil chiar la ele acasă. Dacă o să terminăm pe primul loc, o să jucăm cu echipa clasată pe locul doi din Seria C. Câștigătoarea acestui meci va juca, mai departe, cu altă câștigătoare. Deci, mai avem trei meciuri extrem de importante, pe lângă jocurile din serie pe care trebuie să le câștigăm”, a precizat Dan Ilieș. CSM Târgu Jiu a înregistrat numai victorii, până acum, în Seria B.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here