Cumpără mașină de 50.000 de lei pentru transportul probelor Covid

1048

Consiliul Județean Gorj alocă circa 50.000 de lei pentru achiziționarea unui autoturism cu cinci locuri. Noua mașină va ajunge în dotarea Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu.

Unitatea sanitară a solicitat acest autoturism pentru efectuarea transportului probelor recoltate de la pacienții suspecți de COVID-19, cât și pentru transportul personalului din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj în teritoriu.
„În momentul de față, dotarea din cadrul Spitalului Județean de Urgență  Târgu-Jiu este insuficientă, mijloacele auto din dotare fiind depășite fizic și moral și insuficiente ca număr”, se arată în caietul de sarcini.
Pentru această achiziție, Consiliul Județean Gorj pune la bătaie suma de 42.857 de lei fără TVA.
Firmele interesate pot depune oferte până pe data de 20 august, ora 15.00, prețul cel mai scăzut fiind luat în calcul la atribuirea contractului.
Autoturismul va trebui livrat spitalului din Târgu-Jiu în cel mult o lună de la semnarea contractului. Spitalul Județean se află în subordinea Consiliului Județean Gorj.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here