Cum poți vota dacă eşti izolat sau carantinat la domiciliu

1334

Gorjenii care nu pot merge duminică la secția de votare din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urna mobilă, printr-o cerere care trebuie depusă la secția de votare sâmbătă seara, împreună cu actele din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate.
În schimb, persoanele aflate în izolare sau carantină din cauza faptului că sunt bolnavi de Covid-19, suspecți sau contacți ai unor persoane infectate și vor să voteze, trebuie să solicite la timp urna mobilă pentru locul unde sunt carantinați sau izolați.
Solicitarea pentru urna mobilă se poate face în scris și poate fi depusă inclusiv online la Biroul Electoral Județean până pe data de 4 decembrie, inclusiv. Aceasta trebuie să fie însoțită de decizia emisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj.
„Dacă sunt persoane care nu au primit încă decizia de izolare, ne pot solicita nouă acest lucru, iar noi mai departe vom face o cerere către Direcția de Sănătate Publică să ne transmită deciziile de izolare”, a anunțat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.
Peste 700 de gorjeni se află în carantină în momentul de față.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here