Cronica eşecurilor (ne)anunţate!

374

foto predo 2Ţapul ispăşitor al bacalaureatului! Lecţiile de educaţie oferite de preşedintele Traian Băsescu întregului popor, fără a ţine seama că se impunea o dezbatere reală a reformei din învăţământ au condus la eşecul total din iunie-iulie, cu procentul slab obţinut de elevi la Bacalaureat.

Geaba s-au străduit, la vremea respectivă, rectorii universitari Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu, ambii foşti miniştri ai Educaţiei, să le deschidă ochii portocaliilor. S-au ales cu jigniri pe televiziuni aservite Cotrocenilor şi portocaliilor, iar Legea Educaţiei a trecut fără dezbatere publică şi fără dezbatere în Parlament. Vinerea trecută, preşedintele Traian Băsescu a semnat un Decret prin care Alexandru Gussi a fost eliberat din funcţia de consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare, începând cu data de 11 iulie. Aşa zisa reformă din învăţământ, lansată cu imens tărăboi de însuşi preşedintele Traian Băsescu, fusese clocită de un aşa zis grup de specialişti ce a creionat principalele (greşite, după cum s-a văzut!), care s-au soldat cu un eşec răsunător. Dispariţia discretului rozător de fonduri Gussi, fost doctorand la Paris, ar putea prevesti şi căderea de pe caii mari ai lui Funeriu! Anterior, numitul Gussi deţinuse o funcţie similară, cea de consilier prezidenţial pentru strategii politice, înlocuindu-l pe Cristian Preda, în primăvara lui 2009, care-a candidat şi s-a ales europarlamentar portocaliu. Ce-i drept, universitarul Cristian Preda s-a detaşat între timp de aberaţiile Băsescului şi Funeriului. Când ţara geme de sărăcie, preşedintele-jucător scoate din pălărie false probleme – de genul reformei învăţământului, reformei teritorial-administrative ş.a. – soldate cu eşecuri anunţate. Nu-i exclus ca şi mult lăudatul Daniel Funeriu să-şi găsească obştescul sfârşit ministerial. Mălaiul UE, pe mâna portocaliilor?! Absorbţia fondurilor europene nu-i o boală nouă. Numai că dacă pe vremea Guvernului Tăriceanu de soarta lor răspundea primul ministru, aşa cum afirmă senatorul Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi Finanţelor Publice, acum nimeni nu-i răspunzător. Iar primul ministru Emil Boc se face că plouă pe seceta asta şi nu pricepe că nu de remanieri are nevoie România, ci de o demitere în bloc a Guvernului său. Criticată de Comisia Europeană, România se vede obligată să înfiinţeze un minister capabil să gestioneze absorbţia fondurilor europene. Băsescu s-a înfiinţat miercuri la Palatul Victoria şi a cerut insistent crearea acestui nou minister. Care-ar însemna ca, cel târziu în toamnă, Guvernul Boc să se prezinte în Parlament. Unde va avea nevoie de susţinere ca şi la votul de investitură. Numai că aripa Blaga-Videanu-Berceanu, cea rămasă în afara demnităţilor publice, se consolidează şi nu-i exclus ca ea să voteze demiterea Guvernului Boc. De unde şi tragerea de timp la care recurge primul ministru, motivând că s-ar putea reşapa guvernul prin înlocuirea miniştrilor corijenţi la absorbţia de fonduri europene. Caimacul meciului bute-mendy, la pdl? Prea lăudata la capitolul absorbţiei fondurilor europene – Elena Udrea, stăpâna peste ministerul mamut al Dezvoltării Regionale şi Turismului, face bani pentru partidul portocaliu. Prin contractul încheiat de Elena Udrea cu firma de apartament a lui Rudel Obreja, de aceeaşi culoare cu ea, s-au scurs niscaiva bani europeni către partid! Altfel nu se explică cum obiectul contractului: promovarea brandului turistic la meciul de box Lucian Bute – Mendy – celebra ei frunză de doi bani – costă nici mai mult nici mai puţin decât 1,93 de milioane de euro fără TVA!

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.