În noua-i apariție editorială, la „Editura Limes” din Cluj-Napoca (a scriitorului Mircea Petean – n.m.), Ion Popescu-Brădiceni repune în dezbatere dreptul poeziei române contemporane de a urca pe primele cinci locuri într-un clasament al literaturilor europene.
„O foarte succintă introducere în poezia română contemporană” e mai mult de atât. Ferindu-se de a întocmi clasamente inutile, cartea, una evident provocatoare, își propune să demonstreze existența, salutară, a unei Școli de Literatură la Târgu-Jiu.
Întreprinderea e de o neobișnuită cutezanță, dar aparatul critic, impresionant, nu lasă loc de contraziceri. Opțiunea cititorului e de a spune DA sau NU, dar negația ar trebui atent argumentată, căci altfel ar părea puerilă.
Acribia științifică, noua paradigmă transdisciplinară, doctrina transmodernistă, aplicate sinequanonic, rezolvă cu succes ecuații, dă răspunsuri prea îndelung așteptate, destabilizează vechile canoane, instituie altă grilă epistemică și axiologică.
De domeniul dezideratului împlinit, „O foarte succintă introducere în poezia română contemporană” izbutește să intrige în primul rând. Implementează apoi o reinventată strategie meta- și trans-poetică, bazată pe capodoperă (ca și în celebra accepție a lui Mihail Dragomirescu – n.m.) și pe un canon revoluționar (recte, repet, transmodernist).
Ca atare, intransigența programatică a scriitorului Ion Popescu-Brădiceni e binevenită. Era nevoie de o mai solidă transvaluare a unor creatori de mare poezie precum Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Gabriel Chifu, Mircea Cărtărescu, Ion Pop, Mircea Petean, Mircea Bârsilă, Aurel Pantea și Adrian Alui Gheorghe.
Iar din punctul de vedere al promotorului localismului creator (în „Tribuna” și în „Literatorul” – n.m.), stâlpii Școlii de Literatură de la Târgu-Jiu, par a fi George Drăghescu, cu „Înger cronicar”, Silviu Doinaș Popescu (cu „Provincia coșmarului”), Adrian Frățilă (cu „Balade”), Spiridon Popescu (cu „Ferice de cel orb”), Lazăr Popescu (cu „Kilometrul zero al iubirii”), Nicolae Diaconu (cu „Călătorie spre ceilalți”), Artur Bădiță (cu „Epifania focului”) – toți cei de mai sus fiind desigur poeți.
Dar în „O foarte succintă introducere în poezia română contemporană”, autorul probează atent fiecare afirmație, bravează deseori ca să reliefeze ceea ce e de arătat neapărat. Sau, de pildă, apelează la S.F.-ul lui Ted Chiang ori la „Aleph”-ul lui Jorge Luis Borges, sau la „Limba păsărilor” a lui Andrei Pleșu dar și la „Cosmopolis” a lui Marius Ghica ca să ne inițieze „transidiomatic” într-o nouă meta- și trans-poetică a transimaginarului.
Astfel poezia e o naștere concomitentă cu verbul poetic în act, e descrierea unui ritual de regenerare și o glorificare a cântului. Textul poetic este făuritor de ființă și de viață, iar spațiotimpul său este parcurs de un mesaj când patetic când extatic, evoluția lui producându-se într-o ascensiune cathartică și simultan într-o vigilență atotstăpânitoare.
Partea întâi a cărții doctorului în filologie și a teoreticianului literaturii Ion Popescu-Brădiceni conține un studiu introductiv în trei capitole, apoi două eseuri de prețios și rarisim biblioraft (Biblioraftul Cititorului Ideal/ Niște autori din biblioraftul meu) și pe urmă „noul manifest al transmodernismului românesc” intitulat, cu skepsis, „Cele 24 de trepte ale cugetării libere și poetice” (în care sunt „încastrate” și câteva microeseuri și minipoeme „brădicenene” – n.m.).
Partea a doua cuprinde cinci „aplicații sinequanonice”, pe care vă las opțiunea de a le citi după ce veți intra în posesia volumului ca atare, de o densitate uluitoare, dar și entuziastă ca exprimare, însă și (voluntar –involuntar? – n.m.) narcisiacă. Până la urmă, e dreptul pe care și-l asumă lucid, ca unul care publică de ceva vreme articole și cronici literare în revistele literare de prestigiu ale României și ale Republicii Moldova (precum: România literară, Nord Literar, Luceafărul, Ramuri, Viața Românească, Mozaic, Familia, Literatura și Arta (Chișinău), Florile dalbe (Chișinău), Steaua, Tribuna, Flacăra, Miracol de Brădiceni, Constelaţii Diamantine, ș.a.m.d.), universitarul Ion Popescu-Brădiceni, cel care nu ezită a ieși în față ca să scoată în evidență valori, certitudini, atitudini, concepte reinventate, idei de frontieră și toposuri de transgresare a orizontului de așteptare (al celor care firește îl mai au – n.m.). Așadar, era să uit, „O foarte succintă introducere în poezia română contemporană” e un pariu cu eternitatea. Fiecare relectură în parte recurge la „detalii luminoase” precum în tehnica predicată de Ezra Pound. Instalat confortabil în biblioteca-i ionaionică și înconjurat de reduta propriei opere, ba chiar apărat de aceasta, așteaptă Capitala și Provincia să intre în dialog cu domnia-sa, Ion Popescu-Brădiceni.
Silviu Doinaș Popescu
