Creşte salariul minim al gorjenilor!

650

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat începând cu 1 ianuarie 2018 de la 1.450 de lei lunar la 1.900 de lei lunar pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate săptămâna trecută. În această sumă nu sunt incluse sporuri şi alte adaosuri.
Practic, pentru gorjeni, majorarea salariului minim brut de la 1.450 la 1.900 de lei reprezintă o creştere de 31,03% faţă de anul 2017 şi este influenţată de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, care reprezintă 22,75%. Pentru un program complet de lucru de 166 ore în medie pe lună, în anul 2018, valoarea medie orară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă 11,40 lei/oră pentru cei 1.900 de lei lunar.
Nivelul de 1.900 de lei al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali. Măsura va conduce la un impact asupra Produsului Intern Brut real de 0,6 puncte procentuale prin stimularea ocupării, creşterea puterii de cumpărare a salariaţilor şi reducerea muncii la negru.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here