Craiova şi-a luat revanşa, dar nu a impresionat

866

Universitatea Craiova a reuşit să treacă de Astra Giurgiu (1-0) în primul meci din play-off. A fost o răzbunare a oltenilor, învinşi de giurgiuveni în urmă cu o săptămână, tot pe ,,Ion Oblemenco”. Unicul gol al confruntării a fost înscris de atacantul Elvir Koljic, în minutul 18. Bosniacul a fost găsit în careu de o pasă a lui Mihăilă şi a profitat de indecizia lui Lazar pentru a marca. În ciuda succesului, Craiova nu a impresionat, ba chiar a fost dominată copios de vizitatori în primele 20 de minute din actul secund. Cea mai mare ocazie a trupei lui Costel Enache a fost consemnată în minutul 70, când Neluţ Roşu a bătut repede o lovitură liberă, dar Balaure, rămas singur cu Pigliacelli, a greşit preluarea. După câteva minute, Radunovic a fost eliminat pentru un fault din postură de ultim apărător la Bărbuţ (`79). Ultima ocazie a meciului i-a aparţinut lui Fortes, al cărui şut a fost scos de lângă bară de Lazar. Cu această victorie, doljenii s-au apropiat din nou la patru puncte de liderul CFR şi au un avans de cinci puncte faţă de Astra Giurgiu.

Mangia: ,,E dificil să faci spectacol acum”
Devis Mangia a declarat că este mulţumit pentru succesul formaţiei sale, mai ales că Astra Giurgiu venea după 10 meciuri fără înfrângere.Antrenorul a recunoscut că spectacolul din teren a lăsat de dorit, dar rezultatul a primat. Italianul a mai vorbit şi despre situaţia lui Nuno Rocha, apostrofat de fani în partida precedentă, dar şi despre dificultăţile din jocul Craiovei. ,,E un rezultat foarte important, am început bine play-off-ul. Nu a fost un meci spectaculos, dar e dificil să faci spectacol acum. Trebuia să creştem, să fi avut mai multă posesie, după ce ei au rămas în zece oameni.
Dar diferenţele se fac pe greşeli, cred că ei au avut doar o ocazie când noi nu am fost atenţi la o lovitură liberă şi am riscat. Felicitări domnului Enache, a făcut o treabă foarte bună! În play-off sunt doar meciuri foarte, foarte dificile. Azi am jucat diferit pentru că am văzut mai multe situaţii în meciul trecut când am putut juca într-o linie şi nu am făcut-o. Trebuia să facem asta puţin mai bine. Trebuia să fim puţin mai mobili între linii, dar nu e simplu. Suporterii au fost, ca întotdeauna, foarte aproape de echipă. Am spus că am exagerat la meciul trecut, pentru mine e un episod închis.Nu cred că e al 12-lea jucător, e mai mult! Ne-am gândit puţin şi am decis ca Rocha să rămână în afara lotului pentru a se linişti puţin. Cred că aşa a fost mai bine pentru club, în continuare vom vedea ce va fi. Craiova trebuie să lupte pentru toţi, pentru că e o echipă mare şi are mentalitate de echipă mare“, a afirmat tehnicianul din Bănie.

Enache: ,,Greu de câştigat în play-off”
Antrenorul Astrei Giurgiu, Costel Enache, a spus că elevii săi au arătat mai multă determinare în partea a doua a meciului, dar începutul mai lent i-a costat. ,,Am întâlnit un adversar foarte bun, nu a fost o seară extraordinară în prima parte pentru noi. Ştiam că punctele din play-off vor fi greu de câştigat. E clar, nu putem vorbi de oboseală. Dacă era asta, vedeam în partea a doua. Am început anevoios, fără nerv, fără determinare. În schimb, în partea a doua sunt foarte mândru de lupta pe care au dus-o băieţii, la modul general sunt foarte mândru de ei, chiar dacă în prima parte nu am făcut cea mai reuşită partidă. La modul general eu sunt mândru de jucătorii mei“, a spus Enache.

Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 1-0 (1-0)
Craiova: Pigliacelli – Martic (`45+2, Dimitrov), Kelic, Ferreira, Bancu – Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, Mihăilă (`82, Bic), Drăghici – Koljic (`69, Fortes). Antrenor: Devis Mangia.
Astra: Lazar – Butean, Cestor, Bejan, Radunovic – Begue (`46, Roșu), Mrzljak, Pires, V. Gheorghe (`86, Biceanu) – Zoua, Llullaku (`62, Balaure). Antrenor: Costel Enache.
Cartonașe galbene: Martic `43, Kelic `73, Mihăilă `80, Drăghici `84 / Cestor `26, Zoua `60, Pires `90+2.
Cartonaș roșu: Radunovic `79.
Au arbitrat: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene; Horia Mladinovic.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here