Craiova, meci cu MFK Karviná. Mutu, în cantonamentul doljenilor

1289

Universitatea Craiova şi-a schimbat ultimul oponent din stagiul de pregătire. Trupa antrenată de Corneliu Papură va întâlni, în ultima partidă amicală din Antalya, formaţia MFK Karviná. Echipa este ocupanta locului 15 din prima ligă cehă. Este un adversar mai slab cotat decât cel stabilit iniţial, AC Wolfsberger (locul 4 în prima ligă din Austria). Craiovenii au disputat până acum trei partide de verificare. Alb-albaştrii au înregistrat o victorie, 2-0 cu Eintracht Brawnschweig, şi două înfrângeri, 0-1 cu FC Aarau şi 1-3 Pogon Szczecin. Până la meciul cu Gaz Metan Mediaş, Universitatea va mai susţine două teste. Primul va avea loc joi, 23 ianuarie, de la ora 15.00, pe stadionul „Limak Arcadia Football Center“, în compania formaţiei Zaglebie Lubin. Meciul cu Karviná se va desfăşura vineri, 24 ianuarie, de la ora 15.00. Alb-albaştrii au avut o surpriză în cantonament. Marţi, noul selecţioner al României, categoria sub 21 de ani, Adrian Mutu a fost prezent la baza de pregătire a oltenilor. Fostul mare internaţional s-a întreţinut cu staff-ul Ştiinţei, şi a purtat discuţii individuale cu tinerii fotbalişti eligibili pentru naţionala mică. Doljenii ajung în ţară pe 25 ianuarie şi redeschid seria meciurilor oficiale din fotbalul autohton pe 31 ianuarie. În primul meci din cele patru rămse din sezonul regulat, Craiova va da piept cu Gaz Metan Mediaş. Duelul începe la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here