COVID-19 sau «Ceandalaua» artei intoxicării mediatice şi a manipulării?

1517

Planeta întreagă este răvăşită şi destabilizată de povara apăsătoare a pandemiei COVID–19, asupra căreia planează suspiciunea unor informaţii dintre cele mai diverse şi mai «atent lucrate» în «laboratoarele» în care se caută soluţia salvatoare, adică, vaccinul miraculos care să scoată omenirea din starea în care a fost adusă prin arta intoxicării mediatice şi a manipulării informaţionale fără precedent în epoca modernă, în situaţii diferite în care interdicţiile şi izolările persoanelor sunt considerate «soluţii salvatoare» ale ieşirii din impas şi al asigurării viitorului apropiat! Se pare că nu avem un termen potrivit care să definească «timpul-havuz», cum numea Lucian Blaga, curgerea timpului spre viitor, dar, prea mult se vorbeşte despre instabilitate, incertitudine, frustrare, adâncirea înclinaţiei aducerii pe acelaşi plan a confruntării sistem contra sistem, ca să nu mai vorbim despre intensificarea mişcărilor contestatare, în special ale tinerilor, o serie de reacţii privitoare la măsurile care se întreprind prin coerciţie, deoarece apare în mediul izolaţional de carantină un fel de violenţă mocnită, la care se adaugă schimbările foarte rapide ale contextului politic şi economic, tendinţe vădite de dezintegrare a vieţii comunitare la nivelul unor state naţionale, urmate de recrudescenţa curentelor naţionaliste şi a unor «falii» identitare rasiale, etnice şi religioase.

Slăbirea puterii hegemonice a Statelor Unite şi apariţia Chinei, ca o superputere mondială!
În asemenea împrejurări, competiţia şi confruntarea de idei şi mai ales de interese sunt duse până la o agresivitate cu un potenţial conflictual ridicat, ca urmare a slăbirii puterii hegemonice a Statelor Unite şi a apariţiei Chinei, ca o superputere mondială, iar în ultimă instanţă, se produce o fragmentare a sistemului internaţional de acorduri bilaterale sau regionale, prin conturarea unor dezacorduri frapante în cadrul sistemelor de organizare politică şi economică ale lumii, o diluare a globalismului şi a conceptului de multiculturalitate! Ca să revenim la «metamorfozele» complexe ale «Elitei Mondiale», se poate aprecia că prin intermediul mass-media și al manipulării, «elita»determină o REACȚIE în rândul populației, caracterizată prin starea de frică, de groază, de izolare, de accentuată derută, o adevărată psihoză a ceea ce înseamnă frica de moarte! Şi ca într-un capitol anume ales din «Principele» lui Niccolò di Bernardo dei Machiavelli, în care se spune că «scopul scuză mijloacele» sau că «Politica este arta de a minţi în aşa fel încât să fii crezut», constatăm că pandemia este contagioasă, că lumea multipolară în care trăim face ca jocul să fie incitant, iar forţa destabilizatoare a fricii maladive, a depresiei şi anxietăţii, să ne facă să purtăm măști ca nişte «botniţe» și mănuși protectoare, ca să ne ferim unii de alții! În astfel de condiţii, COVID-19 sau «Ceandalaua» artei intoxicării mediatice şi a manipulării, ne demonstrează că «Elita Mondială» prefigurează chiar şi SOLUȚIA care aproape întotdeauna se lasă cu efecte dure asupra populației: sărăcie, restrângerea unor drepturi și libertăți, fiindcă reprezentanţii «Elitei» trec întotdeauna drept instanța pacifistă, care pune capăt conflictelor. Practic, scopul reprezentanţilor «Elitei» este să controleze și să conducă întreaga planetă prin crearea unei Noi Ordini Mondiale și a unui Guvern Mondial unic. Acești oameni aleşi, nu sunt interesați să câștige bani, deoarece «fabrica» de bani este în mâna lor, purtând nume sonore de Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional, iar în astfel de împrejurări, ce își mai poate dori cineva care are toți banii din lume? PUTERE și CONTROL până la nivel PLANETAR, iar, pentru a deține puterea absolută și controlul întregii planete, «Elita Mondială» intenționează să realizeze obiective cum sunt: stabilirea unui Guvern Mondial unic și a unei Noi Ordini Mondiale, distrugerea identității naționale a statelor lumii, distrugerea tuturor religiilor lumii (în special a creștinismului) și înlocuirea lor cu o religie unică de tip «New Age», controlul total al populației globului și a fiecărui individ în parte, precum și transformarea oamenilor în «sclavi de tip modern», reducerea masivă a populației globului până la o limită ușor de susținut de către mediul natural și resursele planetei, promovarea dezmăţului şi a depravării, a obiceiurilor malefice care proliferează în rândul minorităţilor, obiceiuri destabilizatoare şi potrivite pentru îndepărtarea moralei creștine, pentru ca în final să se ajungă la distrugerea modelului tradiţional de familie şi de societate, mai ales prin izolare şi prin distrugerea libertății de exprimare, strâns legate chiar de restrângerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor. Spre exemplu, la frontiere se instituie controale menite să oprească fluxul oamenilor, chiar dacă acest lucru contravine unuia dintre principiile fundamentale ale pieței unice, deoarece controlul vizează, vezi, Doamne, ajutorul de stat acordat companiilor cu probleme, din dorința de a face ca fluxul economiei din zona monedelor forte să fie mai puțin costisitor.
Hotărât lucru, nu este pentru nimeni o noutate că lumea este condusă de o «Elită Mondială» formată din cei mai bogaţi şi influenţi oameni ai planetei, care urmăresc «din umbră» să-şi impună propriile legi şi reguli sub forma unei globalizări totale, pe care o cunoaştem cu toţi sub numele de Noua Ordine Mondială. S-a scris cu mare discreţie despre oamenii care conduc lumea, cei care fac jocurile de culise şi nu apar niciodată în public. Ei decid viitorul omenirii, dar şi momentele în care este potrivit să înceapă un război, să fie declanşată o pandemie sau o criză economică, deoarece adevărata putere este în mâna a doar 13 familii care sunt organizate într-un consiliu, cu o agendă anuală, cu numeroase măsuri importante sau mai puţin importante, astfel încât viitorul omenirii este creionat dintr-o «sală secretă» care dezbate modul în care trebuie condusă lumea, pentru că se pretinde că reprezentanţii «Elitei Mondiale» sunt descendenţii direcţi ai Voinţei Divine!

«China și SUA trebuie să se unească împotriva epidemiei»!
Ca să argumentăm supoziţia că acest COVID-19 sau «Ceandalaua» artei intoxicării mediatice şi a manipulării constituie o realitate, să spunem că în timp ce unele guverne occidentale se confruntă cu un val de critici pentru reacțiile neconvingătoare și întârziate la coronavirus, există încă lecții pe care le putem învăța de la ţările Asiei, deoarece, în pofida declarațiilor anumitor oficialități din SUA că este prea târziu să mai învățăm ceva din situația Asiei, politicile din Singapore, Coreea de Sud și Taiwan demonstrează o prevenție rapidă și extrem de eficientă. În aceste trei țări, guvernele au arătat că protejarea sănătății publice şi respectarea drepturilor omului merg mână în mână, iar oamenii au avut prioritate în fața câștigurilor financiare sau politice pe termen scurt. De aceea, reacțiile imediate și transparente au păstrat scăzut numărul cazurilor, în același timp protejându-i pe cei mai vulnerabili, inclusiv pe săraci și pe cei în vârstă. Iată, Singapore, Coreea de Sud și Taiwan au potențialul de a demonstra că un răspuns eficient privind sănătatea publică trebuie să aibă în vedere principiile fundamentale ale drepturilor omului și să se bazeze pe acțiuni rapide și inovatoare. Guvernele nu ar trebui niciodată să fie obligate să aleagă între închiderea dramatică în case a populațiilor lor și supraîncărcarea sistemelor de sănătate. Deci, în timp ce SUA și Europa impun restricții pentru stoparea coronavirusului, prin măsuri care par să fie opusul unei societăți libere, țările asiatice au multe lecții de oferit! Şi pentru că acest COVID-19 sau «Ceandalaua» artei intoxicării mediatice şi a manipulării, se pare că vorbeşte despre o «pauză» în «războiul cuvintelor» în relaţiile dintre SUA şi China, acest lucru constituind o adevărată «CHEIE» a pandemiei actuale, iată, «Mult respect», a transmis Donald Trump, după o discuție telefonică recentă cu Preşedintele chinez, Xi Jinping, deoarece, «China și SUA trebuie să se unească împotriva epidemiei, a subliniat președintele chinez, sperând că «partea americană va lua măsuri concrete pentru a îmbunătăți relațiile bilaterale», mai ales că Statele Unite au deja cel mai mare număr de cazuri de Covid-19 din lume, devansând chiar şi China, care este campionul cooperării internaționale în lupta împotriva pandemiei. În cadrul intervenției sale de la reuniunea G20 – desfășurată prin videoconferință, Xi Jinping se declara «gata să continue partajarea fără rezerve a informațiilor și a experiențelor cu Statele Unite», evident, în folosul umanităţii! Şeful statului chinez a spus astfel: «Provincii, orașe și întreprinderi chinezești livrează materiale medicale Statelor Unite, iar China înțelege situația dificilă a SUA și dorește să sprijine Washingtonul în limita capacităților sale», adaugă președintele chinez, iar, în acest fel, a fost dată la o parte şi teza «complotistă» lansată de către un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, potrivit căreia armata americană este cea care a adus virusul în China!!?? La rândul său, Donald Trump a omis acuzațiile americane referitoare la lipsa de transparență a autorităților chineze, care au întârziat să comunice date cruciale privind gravitatea virusului și au refuzat să primească o echipă de experți americani. În încheiere, deoarece COVID-19 sau «Ceandalaua» artei intoxicării mediatice şi a manipulării poate să fie o simplă metaforă, să spunem că această relaxare în disputele verbale dintre liderii celor două mari puteri economice ale lumii, ar putea fi de scurtă durată, cu precizarea că «Acest armistițiu nu va schimba cursul rivalității strategice și al relațiilor bilaterale complexe dintre China și SUA, determinate de confruntările crescânde în materie de geopolitică și ideologie», aşa cum sublinia cu detaşare «Global Times», cotidianul oficial chinez de limbă engleză. (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA

1 COMENTARIU

  1. Ani de a randul am crezut ca lumea e condusa de 0.001% genii care au toti banii lumi iar noi, prostimea, ii urmam pe ganditori. Asta pana am ajuns in Irlanda in anul 2000 si mi am dat seama ca totul e nebunie. Toata lumea importa tot din asia. Irlandezii, cu 3000 km de plaja si apa cat vezi cu 2 ochi, aduc peste din India, tot, dar tot ce are legatura cu industria e facut in China si toti banii sunt la EU. Nici o tara, in afara celor care nu sunt in EU, nu are un cent salvant.

    Criza mondiala din 2008 putea usor fi calmata daca cei de la EU pompau cele 4 triliarde care le aveau in cont, in banciile locale. Sau uitat 5 ani, sau facut ca ploua, apoi dupa ce sa vandut si ultima casa care era de vanzre pe mai nimic, au inceput sa bage bani. Milioane de familii distruse, mii de oameni care sau sinucis si milioane de oameni sau inbolnavit de stres. Cand am crezut ca totul a fost un accident, vine Corona.

    Toata EU e ca o gaina fara cap. Fug in stanga, fug in dreapta, astepta pana e prea tarziu pt orice, apoi se ataca.

    Acuma s o luna trebuia pus tot EU ul in lockdown. Tot. Toate salariile platite integral de state pt 2 luni. Dar nu. Tot asteapta. Ca sunt cateva milioane de case construite 75%. Bogatii europei parca le ar cumpara pe mai nimic si cum se vand toate, hopa apre tratamentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here