COVID-19: Noi măsuri trasate de Vela către șefii județului din Gorj

2011

Vineri, prefectul de Gorj, Cristinel Rujan, a participat la o videoconferință organizată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. La aceasta au participat toți prefecții din țară, alături de șefii de structuri centrale și teritoriale pentru a stabili măsurile care vor fi luate în următoarele două săptămâni.

,,Trag un semnal de alarmă: prin lipsa de responsabilitate a celor care încalcă normele de protecție sanitară, riscăm să pierdem tot ceea ce am reușit printr-un efort titanic al nostru, al tuturor. Trebuie să fim foarte vigilenți în perioada următoare. Este extrem de important să luăm atitudine și să ne implicăm în protejarea sănătății românilor.Altfel, viața noastră socială și economică va fi bulversată. Vă cer să acționați cu profesionalism și rigurozitate, dar și cu atenție pentru a nu cădea în extreme fie de exces, fie de toleranță”, a precizat Marcel Vela, șeful MAI.În cadrul ședinței s-a stabilit ca la nivelul fiecărui județ, implicit și la Gorj, să fie organizată, sub autoritatea prefectului, o grupă de coordonare operativă, care să evalueze situația specifică și să intensifice activitățile de verificare și depistare a celor care nu respectă regulile de protecție sanitară. S-a dispus ca prima întâlnire a membrilor grupelor de coordonare operativă să aibă loc imediat după încheierea ședinței convocate de conducerea MAI.Sub coordonarea acestor grupe, la nivelul fiecărui județ au fost deja organizate echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului, precum și de la alte autorități cu competențe în efectuarea de verificări cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară. În situațiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancționare, inclusiv de suspendare a activității unor operatori economici.Astfel, în cele două săptămâni, la nivelul județului Gorj se vor desfășura activități de verificare punctuale atunci când se vor primi sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de limitare a îmbolnăvirilor cu COVID-19, dar și acțiuni cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la ștranduri, terase și cluburi în aer liber. Totodată, printre prioritățile echipelor de verificare va fi și transportul intern și internațional de persoane atât rutier, cât și feroviar. Pentru a putea interveni rapid, s-a înființat o linie TelVerde – 0800800165 la care cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Numărul de telefon a devenit operațional începând cu data de 4 iulie a.c., ora 00.00.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here