Corpul de Control al prefectului, la CS Pandurii

141

Corpul de Control al prefectului Liviu Andrei verifică în aceste zile Clubul Sportiv Pandurii, ca urmare a unor sesizări depuse la instituţia publică. Prefectul admite că într-adevăr verificările sunt în curs de desfăşurare dar refuză să spună despre ce probleme este vorba.

Cei de la Corpul de Control verifică activitatea clubului pe ultimii trei ani, ca urmare a unor acuze apărute în aceste sesizări.

Prefectul menţionează că dacă se vor constata probleme se vor remedia pe parcursul controlului, dacă nu se vor lua măsuri la finalul acestuia. Se vehiculează însă că sunt discuţii între antrenori, care ar fi determinat aceste sesizări la instituţia prefectului.

CS Pandurii este condus acum de fosta atletă Viorica Dima, care a fost instalată în funcţie de Marin Condescu. Anteriori directori ai clubului au fost însă şi Mihai Prunariu şi Sorin Vintilescu.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here