Corpul de Control al ministrului Culturii, așteptat la Direcția lui Ciolacu

1396

Ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, a transmis într-un act oficial, parafat pe data de 20 februarie, că va efectua o verificare la Direcția Județeană pentru Cultură Gorj, condusă de Pompiliu Ciolacu, prin Corpul de Control, în problema monumentelor de for public din județ. Cu această ocazie, vor fi verificate și alte instituții din domeniul cultural și, cu siguranță, se vor găsi abateri de legalitate, întrucât prea multe scandaluri au apărut în cultura gorjeană. Ultimul a fost legat de strămutarea la Vladimir a busturilor soților Tătărescu.

Direcția de Cultură, condusă de Pompiliu Ciolacu, va fi luată la purecat, în curând, de Corpul de Control al ministrului Culturii, care va veni cu o misiune precisă în județele Gorj și Dolj, urmare a mai multor scandaluri și sesizări că în aceste județe cultura este luată peste picior.
Ministrul, într-un act oficial, anunță prezența organismului său de control în județul lui Brâncuși, după ce a fost asaltat cu reclamații, referitoare la neregulile blamate public în legătură cu mai multe incidente culturale, care au avut loc în Gorj.
De altfel, aceste incidente nu au fost tratate cu seriozitate de instituția condusă de Pompiliu Ciolacu, pornind atât de la casa Brâncuși, până la statuile Tătăreștilor și operele titanului de la Hobița.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here