Corina Crețu a cerut PE suplimentarea fondurilor pentru combaterea violenței împotriva femeilor

1371

Europarlamentarul Corina CREȚU (PRO România) a solicitat, în Parlamentul European, suplimentarea fondurilor pentru combaterea violenței împotriva femeilor, în special a adolescentelor și pentru lupta împotriva traficului de persoane.

Miercuri, 4 septembrie 2019, europarlamentarul Corina Crețu (PRO România) a solicitat, în cadrul Comisiei pentru Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European, suplimentarea Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2020 cu fonduri pentru combaterea violenței împotriva femeilor. ,,Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să oferim sprijin celor mai vulnerabili, cu precădere copiilor, tinerilor și femeilor care cad victime violenței. Cazul de la Caracal a dovedit, încă o dată, urgența cu care trebuie să acționăm în această direcție. Scopul este dublu pentru că, din păcate, astfel de tragedii au un impact semnificativ și asupra întregii comunități în care se desfășoară. Ca atare, acest demers vine și în sprijinul coeziunii sociale”, a declarat Corina Crețu. Ea a mai solicitat ca Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020 să prevadă o linie bugetară separată pentru programul Daphne, al cărui scop este acela de a proteja copiii, tinerii și femeile împotriva tuturor formelor de violență. Totodată, Corina Crețu a cerut suplimentarea fondurilor pentru această linie bugetară. ,,Am solicitat alocarea de resurse suplimentare pentru acest obiectiv specific, fiind o temă care privește, în fond, drepturile fundamentale și demnitatea umană. Sper ca, prin acest demers, tot mai multe astfel de cazuri să poată fi prevenite. Este important, însă, ca acest angajament al Uniunii Europene să fie dublat și de eforturi reale la nivel național”, a mai subliniat europarlamentarul, potrivit unui comunicat de presă. Tot privind Bugetul UE pentru 2020, Corina Crețu a mai propus, în cadrul aceleiași ședințe, identificarea de măsuri pentru optimizarea utilizării fondurilor europene și promovarea măsurilor de îmbunătățire a absorbției.Corina Crețu a fost desemnată, la începutul actualei sesiuni a Parlamentului European, Raportor al Comisiei pentru Control Bugetar (CONT) privind adoptarea Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2020.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here