Copil, ridică-mă, azi, Doamne, la Mila Ta de Dumnezeu,
Pe geana vremii care curge şi care tot mereu se duce,
Ca eu să fiu acela care, am înălţat un curcubeu,
Din rugăciunea unei clipe, când Tu Te răstigneai pe Cruce!
În cercul nimbului Tău, Doamne, acum aş vrea să mă-ncălzeşti,
Cu neuitarea clipei care trezea dojeana Ta de Sfânt,
Pe geana ultimei dorinţe către puterile cereşti,
Tu, Doamne, mi-eşti ca o Lumină ce arde-n ultimul cuvânt!
Apropie-Ţi venirea, Doamne, în strălucirea unei stele,
Pe care omenirea toată a cam uitat s-o înţeleagă,
Iar, din întunecimea minţii să piară gândurile rele,
În care se ascunde Taina pe care nimeni n-o dezleagă!
Aş vrea să am o clipă, Doamne, prinosul vremii ce se duce,
Ca Tu să mă priveşti din ceruri, cu Mila Unui Dumnezeu,
Care pe toate le-nţelege cu Trupul răstignit pe Cruce,
Şi Care tot meru Se roagă, doar pentru a ierta mereu!
Acoperă-mă, astăzi, Doamne, lângă tăpşanul unui munte,
Ca să privesc de sus tăcerea şi negrăitul din tăcere,
Cununa Ta cu stropi de rouă, uşor să mi-o aşezi pe frunte,
Iar, eu să mă trezesc din visuri, ca dintr-o altă adiere…!
Vasile GOGONEA
