Jocurile făcute de directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO), Daniel Burlan, în conflictul izbucnit între unitatea minieră şi societatea Best Recuperare Creanţe sunt extreme, evidente şi la limita legii.
Deşi acesta a semnat pentru ca fosta conducere a unităţii, mai precis ex-directorul SNLO, Eugen Davidoiu, să apeleze la firma de recuperare a creanţelor, a eşalonat plăţile firmei de recuperare în 2009, recent a încheiat o convenţie cu această societate blamată şi a încasat sume mari de bani de la acesta, Burlan a scăpat printre degetele procurorilor DNA şi, mai mult, se consideră chiar salvatorul unităţii. Cât de mânjit este Burlan în cazul Best, cât de orbi sunt procurorii DNA care l-au ocolit, probabil, cu bună ştiinţă pe ,,portocaliul” din fruntea SNLO, şi care este aportul personal al pedelistului Ionel Manţog în acest dosar anchetat acum de procurorii prestigioasei instituţii o să încercăm să vă arătăm în cele ce urmează.
Totul începe în 2008. Director al SNLO era atunci Eugen Davidoiu, Daniel Burlan fiind directorul tehnic al unităţii miniere. Personaje în această ,,poveste”, cu un aport important în desfăşurarea acesteia, sunt şi şefa de atunci a Departamentului Juridic, Diana Dumitraşcu, şeful Biroului Financiar – Bugete, Constantin Şega, dar şi directorul financiar-contabil Stana Micu Pânişoară. Astfel, printr-o adresă înaintată în 10 decembrie 2008 către Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF), condus la acea vreme de ministrul Varujan Vosganian, conducerea de atunci a SNLO, anunţă următoarele: ,,Situaţia raporturilor juridice, în momentul actual, între SNLO şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN ) Dr. Tr. Severin este una destul de tensionată, urmare a atitudinii deloc cordiale a RAAN Dr. Tr. Severin. Faţă de aceasta trebuie să menţionăm că începând cu luna octombrie a acestui an RAAN nu şi-a mai executat obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă nr.138-26.02.2008, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, prin care aceasta a fost obligată să plătească, lunar, prin metoda eşalonării la plată, o sumă de 10.237, 7 mii de lei, contravaloarea cărbunelui livrat în cursul anului 2007. Faţă de aceste aspecte, SNLO a comunicat în numeroase rânduri MEF situaţia existentă, cu solicitarea sprijinului şi asistenţei în medierea divergenţelor între cele două societăţi, având în vedere că ambele entităţi juridice se află în portofoliul acelui minister”.
Burlan a semnat pentru Best
În acelaşi document, se înştiinţează MEF că situaţia a fost prezentată şi Consiliului de Administraţie a SNLO, iar acesta ca şi organ de conducere, ,,a dispus recuperarea tuturor creanţelor prin toate mijloacele legale de executare”. De asemenea, se înştiinţează acest organism că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis titlul executoriu împotriva SNLO pentru suma de 18.902.241, reprezentând impozit pe profit, redevenţe miniere, TVA şi altele. ,,În atare situaţie SNLO a fost obligată să procedeze la executarea marilor debitori, astfel că printre aceştia se numără şi RAAN, încheind contracte de cesiune de creanţă, contracte al căror preţ a fost valoarea nominală a creanţelor cedate”, se mai arată în acest document care poartă, evident, semnătura directorului Burlan.
Oful lui Manţog
Între timp, în 2009, conducerea SNLO se schimbă. Davidoiu este îndepărtat din conducerea unităţii ca şi şefa Departamentului Juridic, Diana Dumitraşcu, în primul caz schimbarea fiind de natură politică, în al doilea de natură personală. Trebuie să amintim aici un aspect foarte important, jurista a fost cea care, conform legii, în 2008, l-a concediat pe Ionel Manţog, pe atunci jurist la BATS Rovinari, unitate aflată în subordinea SNLO, stârnind furia pedelistului preocupat atunci cu chiulul repetat de la serviciu pentru a se dedica campaniei electorale de atunci. Manţog nu şi-a uitat ,,datoriile” şi a plătit ,,dinte pentru dinte” juristei Diana Dumitraşcu pentru că a avut curajul să respecte legea şi să îi aplice o corecţie liderului PD-L Gorj. Manţog revine însă în unitate la scurt timp după schimbarea conducerii SNLO care a anulat, prin Burlan evident, decizia de concediere a juristului PD-L. Mai precis, pe 22 ianuarie 2009, directorul general al SNLO, Daniel Burlan, dă o dispoziţie prin care revocă măsura disciplinară referitoare la încetarea contractului individual de muncă al lui Manţog, evident, aprobând şi acordarea tuturor drepturilor salariale restante, pentru colegul de partid. Menţionăm că Burlan devine membru al CA, în cadrul SNLO, prin hotărârea AGA din 12 ianuarie 2009.
În loc de convenţie, grafic de eşalonare a plăţilor restante
Ajuns la cârma SNLO, Burlan, probabil, mânat de răzbunarea lui Manţog, începe să strige ,,hoţii” făcând public contractul cu Best Recuperare, şi aşa-zisele ilegalităţi comise de echipa lui Davidoiu. Fără să încerce, în schimb, să rezolve situaţia cu Best Recuperare Creanţe, Burlan dă o hotărâre, în calitate de preşedinte al CA-ului, ,,începe demersurile pentru încheierea de protocoale cu aceste societăţi care să cuprindă grafice de eşalonare a plăţilor restante, prin convocarea unei întâlniri comune a societăţii debitoare şi firma de recuperare creanţe”. Acest lucru se arată în hotărârea din 16 ianuarie 2009. Am menţionat că nu a făcut nimic pentru rezolvarea situaţiei, deoarece în următoarele luni, Burlan a refuzat, susţin martori din cadrul SNLO, chiar sume de bani venite de la Best Recuperare. De asemenea, el a refuzat să încheie din timp şi convenţia pe care luna trecută a semnat-o, însă, cu societatea de recuperare creanţe.
Unde sunt banii?!
Deşi nu recunoaşte public existenţa convenţiei încheiate cu Best Recuperare Creanţe (pe care Gorjeanul o deţine), Burlan semnează în 21 septembrie 2010, adică luna trecută, un document, care sună a împăcare, cu cei pe care până nu demult îi numea ,,ţeparii” de la Best Recuperare. Convenţia are ca obiect ,,transmiterea de către cedentă SNLO, către cesionara Best Recuperare Creanţe SRL, creanţe în valoare totală de 74.771.651 lei, pe care cedenta le avea împotriva debitorului cedat SC RAAN Severin”. Ce este mai important acum urmează. ,,Părţile au convenit să stingă pe cale amiabilă toate diferendele existente între ele, prezente sau viitoare, să soluţioneze definitiv orice divergenţă izvorâtă din contractele de cesiune sus menţionate”, se arată în acelaşi document.
Convenţia nu se respectă, Berta începe urmărirea penală
Deşi la câteva zile, convenţia care arată o împăcare a părţilor, este depusă la DNA Târgu-Jiu, împreună cu cecurile şi documentele prin care se dovedeşte virarea către SNLO de către Best Recuperare a sumelor stabilite în convenţie, procurorul Adrian Bertha de la DNA continuă ancheta. Mai mult, la nici câteva zile, acesta transmite celor patru persoane din fosta conducere a SNLO, lui Eugen Davidoiu, fostul director al SNLO, Dianei Dumitraşcu, fostului director financiar contabil Stana Micu Pânişoară, precum şi fostului şef al biroului financiar-bugete, Constantin Şega, înştiinţarea că împotriva lor s-a început urmărirea penală. Amintim că Burlan a făcut o plângere la DNA pe numele celor patru pe care îi acuza de abuz în serviciu contra intereselor publice, pe motiv că au apelat injust la contractul cu firma de recuperare.
În condiţiile mai sus prezentate ne întrebăm de ce procurorul Bertha nu a extins ancheta şi pe numele lui Daniel Burlan, care se face şi el vinovat de apelarea la firma de recuperare a creanţelor, de ce se continuă ancheta atâta timp cât banii au fost viraţi în contul SNLO iar părţile, în speţă SNLO şi Best Recuperare s-au împăcat prin acea convenţie?
Ne întrebăm de asemenea unde sunt banii viraţi de Best către SNLO şi ce interese are procurorul Bertha pentru a grăbi o anchetă care trebuia încheiată de mult cu NUP ori de ce nu a mărit cercul învinuiţilor în acest dosar?
Anamaria Stoica