Controale în miez de noapte ale agenților de la Locală

1320

Polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial și compartimentelor de ordine publică au efectuat verificări, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 martie, în intervalul orar 24.00 – 06.00, la unitățile de alimentație publică de pe raza municipiului Târgu-Jiu.

Scopul verificărilor a fost reprezentat de depistarea faptelor de încălcare a normelor legale în vigoare, conform atribuțiilor stabilite de Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. În timpul verificărilor, echipele de control au urmărit mai multe aspecte: deținerea autorizațiilor necesare funcționării, afișarea la loc vizibil a denumirii societății și a orarului de funcționare din autorizație, respectarea orarului de funcționare aprobat, respectarea normelor privind fumatul în spațiile publice închise, consumul de băuturi alcoolice în locuri nepermise, tulburarea liniștii și ordinii publice, respectarea normelor de conviețuire socială.
,,În timpul controlului au fost verificați 17 agenți economici, totodată fiind legitimate 12 persoane, aflate în unitățile de alimentație publică. Agenții constatatori au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 400 de lei, conform OG nr. 99/2000 R, pentru nerespectarea orarului de funcționare. Totodată, trei dintre agenții economici au fost invitați la sediul Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu pentru verificarea documentelor, urmând să fie luate măsurile legale care se impun”, a declarat Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu.

Sancțiuni și pentru abateri privind ordinea publică
De asemenea, potrivit unei informări a Poliției Locale Târgu-Jiu, agenții din cadrul Serviciului Ordine Publică Intervenție au acționat, în perioada 12 februarie-12 martie 2019, conform atribuțiilor stabilite de Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, în zona de competență, pentru asigurarea ordinii şi siguranței publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, constatarea şi aplicarea sancţiunilor privind încălcarea normelor în vigoare. Astfel, polițiștii locali, care desfășoară serviciu de patrulare în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu, și-au îndreptat atenția în mod special către: consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către persoane apte de muncă și depistarea persoanelor fără adăpost.
,,În urma activităților desfășurate, polițiștii locali au constatat și au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, în valoare totală de 4.300 de lei. Din numărul total, zece sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor care consumau băuturi alcoolice în locuri publice și nouă sancțiuni contravenționale persoanelor care apelează în mod repetat, la mila publicului. Totodată, în perioada menționată, polițiștii locali au desfășurat activități pentru identificarea persoanelor fără adăpost. Conform documentelor întocmite de agenții constatatori, rezultă faptul că au fost depistate 12 persoane fără adăpost care au fost îndrumate către Casa Iris”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu. Efectivele Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu vor asigura în continuare ordinea și liniștea cetăţenilor pentru prevenirea şi descoperirea faptelor antisociale.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here