Continuă selecția pentru secția de lupte

1079

Antrenorul de la CSM Târgu Jiu, Mădălin Gorjanu, a declarat că așteaptă în continuare micuți care vor să practice luptele. În acest moment, peste 20 de luptători, fete și băieți, se pregătesc sub coordonarea lui. Competițiile oficiale de profil vor debuta la sfârșitul lunii în curs. Antrenorul a declarat că este pregătit să mai înființeze o grupă de începători.
,,În scurt timp, la finalul lunii martie vom avea și prima competiție oficială. În acest sezon, la diferite competiții și turnee, CSM Târgu Jiu va avea reprezentanți la toate categoriile de vârstă, începând de la 8 ani până la seniori. Din punct de vedere al rezultatelor, sunt sigur că 2023 va fi un an cel puțin la fel de bun ca anul precedent. Mă bucur să văd din ce în ce mai mulți copii care vin către lupte. Principalul nostru obiectiv la CSM Târgu Jiu este să atragem cât mai mulți copii către sport. Chiar dacă sala începe să fie din ce în ce mai plină la antrenamente, eu sunt pregătit să mai facem încă o grupă de copii, dacă este nevoie. Vreau să anunț că ușa este deschisă pentru oricine dorește să vina la lupte. Aștept copii cu vârsta cuprinsă între 8-13 ani”, a precizat Gorjanu pentru site-ul oficial al clubului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here