Consiliul Județean al Organizațiilor de Pensionari și Persoanelor Vârstnice, la ceas de analiză

1417

Potrivit prevederilor Legii nr.16/2000 cu modificările și completările ulterioare aduse la Legea nr.170/2020, la nivelul județelor funcționează câte un Consiliu al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice, care se constituie din președinții organizațiilor județene ale pensionarilor și persoanelor vârstnice, cu personalitate juridică, afiliate la una dintre federațiile naționale reprezentative ale pensionarilor, membre ale Consiliului Național.Conducerea Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice este asigurată de un președinte și un vicepreședinte. Având în vedere faptul că mandatul acestora a expirat în cursul acestei luni, la data de 03 septembrie 2020 a fost convocată ședința Consiliului Județean, ocazie în care s-a prezentat Raportul de activitate pe perioada 2018-2020 și obiectivele pentru perioada următoare.În ceea ce privește activitatea desfășurată de membrii consiliului, așa cum a rezultat din raportul prezentat de președintele acestui organism, dar și din dezbaterile ce au avut loc, acesta a avut ca deziderat urmărirea aplicării reglementărilor legale și sesizarea organelor competente despre lipsurile constatate în vederea eliminării lor, sensibilizarea autorităților publice județene și locale în vederea furnizării de informații clare și de interes despre oportunitățile existente pentru pensionari și persoanele vârstnice, precum și instituirea de facilități acestora.Analizele și demersurile Consiliului Județean au avut în vedere, cu deosebire, aspecte referitoare la prevederile Legii Pensiilor Publice, printre acestea regăsindu-se necesitatea stabilirii valorii punctului de pensie la 40% din salariul mediu brut luat în calcul la întocmirea bugetului anual de asigurări sociale, valorificarea tuturor drepturilor de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții, recalcularea pensiilor conform legislației în vigoare, respectarea prevederilor Legii nr.127/2019 privind sistemul public de pensii în ceea ce privește creșterea de la 01 septembrie 2020 cu 40% a valorii punctului de pensie și alte acțiuni și demersuri la instituțiile centrale.Cu ocazia sedinței, a fost ales președintele și vicepreședintele Consiliului Județean, în funcția de președinte fiind ales domnul Rădulescu Petre, președintele Ligii Pensionarilor din Județul Gorj, iar în funcția de vicepreședinte domnul Bărbulescu Ion, președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere filiala Gorj, mandatul acestora fiind de 4 ani.
Președinte, Petre Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here