Consilierul liberal Vulpe, destituit din funcția de director de la Școala Gimnazială Stănești!

3920

Daniela Vulpe, consilier local PNL la Târgu-Jiu, a fost destituită, la final de august, din poziția de director al Școlii Gimnaziale Stănești, funcție în care a fost numită, prin delegație, de fostul inspector general, Ion Ișfan. Vulpe nu a susținut un concurs pe postul de conducere, fiind chiar cadru didactic la Școala nr.12 din Târgu-Jiu.

Liberala Vulpe a rămas cadru didactic la Școala Stănești chiar dacă în locul său, Marcela Mrejeru a numit director un cadru didactic din unitatea respectivă de învățământ. Vulpe fusese detașată la școala din Stănești și promovată director de fostul general al IȘJ Gorj, Ion Ișfan, social-democrat la carnet. Vulpe își încercase norocul în 2017 la mai multe școli, dar nu a reușit să ajungă pe o funcție de conducere nici la Liceul cu Program Sportiv, nici la Școala Gimnazială ,,Ecaterina Teodoroiu” și nici la Școala ,,Constantin Săvoiu”. A încercat și la Școala Gimnazială Arcani, ca în final să fie numită la Stănești. Vulpe este consilier municipal din august 2017, după ce locul s-a eliberat prin promovarea ca primar a lui Marcel Romanescu.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here