Congresul Tinerilor Creștini Ortodocși din Mitropolia Olteniei, la final

283

Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul, a organizat, sâmbătă, 28 mai, cea de-a XII-a ediţie a Congresului Tinerilor Creștini Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Întâlnirea a avut loc la Castelul Roşianu din localitatea Poiana.

Programul activităților a fost precedat de Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la altarul bisericii din localitate, alături de un sobor de preoți și diaconi. A slujit, de asemenea, și diaconul Ovidiu Cuncea, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, care a moderat activitățile desfășurate în cursul zilei. “Anul acesta se face o tradiție aici, la Poiana, în jurul acestei biserici, unde tinerii din județele Mitropoliei Olteniei vin ca, împreună cu noi, să ne rugăm și să aducem mulțumire celui Atotputernic pentru toate binefacerile care se revarsă asupra noastră, cele știute și cele neștiute. Este un prilej deosebit ca în această zi să ne revedem și să ne împărtășim cunoștințele, ideile, și să plecăm de aici mai bogați, pentru viața noastră de zi cu zi. Întotdeauna începem această întrunire cu Sfânta Liturghie, pentru că jertfa supremă pe care noi o aducem lui Dumnezeu în Duhul Sfânt și prin mijlocirea Mântuitorului Iisus Hristos către Tatăl este lucrul deosebit de important și cel mai de valoare de sub cer”, a spus în cuvântul de învățătură ÎPS Irineu.

IMG_8546La eveniment au participat, de asemenea, prof. Silvia Cârţu, preşedinta Asociaţiei “Părinţi pentru copii – Oltenia”, reprezentanți ai autorităților locale și județene Gorj și ai Inspectoratului Școlar Județean Dolj. După Sfânta Liturghie, cele aproximativ 200 de persoane au mers în procesiune până la Castelul Roșianu, unde s-au desfășurat mai multe activități adresate tinerilor, reprezentând grupuri de cateheză din Mitropolia Olteniei. Tinerii au discutat pe marginea temei din acest an, “Educaţia creştină a tinerilor în familie, şcoală şi societate”. Un mesaj pentru aceștia a avut și prof. Silvia Cârțu, preşedinta Asociaţiei “Părinţi pentru copii – Oltenia”. “Este o onoare să mă aflu în mijlocul dumneavoastră, pentru că, iată, avem prilejul ca împreună să-L descoperim pe Dumnezeu. Dumnezeul nostru creștin este Dumnezeul iubirii, al iubirii care stabilește echilibrul între oameni, între om și natură, între om, societate și stat. Dumnezeul nostru creștin este bunătatea, bucuria, prietenia, responsabilitatea, cumințenia. Dumnezeul nostru astăzi ne-a adus împreună ca să putem face dovada unor sentimente ce țin de morală, de simțul religios și de spiritualizare”, a spus prof. Silvia Cârțu. Programul a fost încheiat de prezentarea mai multor momente artistice de către Grupul psaltic “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, ansambul folcloric al tinerilor din Târgu-Cărbuneşti şi de alţi invitaţi prezenți la eveniment.
C.P.

IMG_8643

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here