Un târgujian de 43 de ani s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii l-au prins conducând un autoturism, deşi avea o alcoolemie peste limita legală.
Conducătorul auto a fost depistat miercuri seara, în jurul orelor 21:30, de către poliţiştii Serviciului Rutier. B.C., în vârstă de 43 ani, din municipiul Târgu-Jiu, conducea un autoturism, proprietate personală, pe strada Victoriei, din Municipiul Târgu-Jiu. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o concentraţie alcoolică de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit pe numele bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce prezintă o alcoolemie peste limita legală.
R.L.