Condescu, percheziţionat după eliberare

426

Mai mulţi poliţişti gorjeni din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au venit vineri la sediul din Târgu Jiu al Federaţiei Naţionale Mine Energie, făcând percheziţii la biroul lui Marin Condescu, acţiunea producându-se la câteva ore după ce o instanţă de judecată decisese că liderul sindical poate fi anchetat în stare de libertate. Acelaşi verdict a fost dat şi pentru Viorel Temelescu, al cărui birou se află lângă cel al lui Condescu în aceeaşi clădire cu sediul Clubului Pandurii Târgu Jiu.

Oamenii legii au stat la birourile sindicaliştilor preţ de câteva ore, la final ei ridicând de aici hard-diskurile de la două calculatoare, liderul sindical apreciind că aceasta este prima acţiune prin care organele de anchetă încearcă să afle adevărul în dosarul în care l-au reţinut pentru 24 de ore.
După ce anchetatorii au plecat la sediul IPJ Gorj, Marin Condescu a coborât din biroul său şi le-a declarat jurnaliştilor care îl aşteptau pentru un punct de vedere că acţiunea de vineri trebuia făcută încă din vară, atunci când el a cerut pentru prima dată verificarea acuzaţiilor că ar fi falsificat contracte de cesiune de creanţe prin care să înşele firma ce asigura tichete de masă pentru mineri şi energeticieni.
„Este prima acţiune corectă pentru aflarea adevărului în privinţa contractelor de cesiune. E clar tot ceea ce este electronic rămâne urmă electronică. Încă din iulie am invocat ca să se demonstreze că au fost aceste negocieri, niciodată nu s-a vrut să se facă această verificare. Acum e prima acţiune în vederea aflării adevărului, Putem demonstra că nu a fost nimic de ascuns şi că toţi au ştiut de aceste negocieri” a spus Condescu, făcând referire la contractele de cesiune de creanţă de care a fost acuzat. El a menţionat că a dus documentele respective inclusiv la sediul IPJ Gorj înainte de a fi reţinut, dar nimeni nu s-a uitat peste ele, punerea cătuşelor la mâini fiind o acţiune mult mai uşoară.
La ora la care poliţiştii au venit la biroul acestuia pentru a face percheziţia respectivă, echipa a doua de la Pandurii Târgu Jiu disputa un meci în Liga a III-a, jucătorii purtând pe piept tricouri inscripţionate cu mesajul „Solidari cu Marin Condescu”. Aceştia au precizat că vor să îşi arate astfel susţinerea pentru preşedintele Clubului şi pentru eforturile făcute de Condescu pentru a crea la Târgu Jiu o bază sportivă
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.