Un nepot al omul de afaceri novăcean Relu Ștefănoiu a fost condamnat de judecători într-un dosar în care a fost acuzat de ultraj. Faptele au avut loc în 2015, fix pe 1 aprilie seara, dar pentru Mircea Ștefănoiu nu a fost nicio păcăleală atunci când a fost pus sub acuzare. El a fost tras pe dreapta de agenta de poliție Georgiana Alina Iacobescu, iar când i s-au cerut actele bărbatul a devenit recalcitrant. Cu mulți ani înainte el a mai fost implicat într-un conflict cu un polițist, iar acum a încercat tot o abordare în forță față de agenta care își făcea meseria. Nu i-a prezentat acesteia actele, iar polițista i-a spus că îl va sancționa. Lucrurile au degenerat, iar Ștefănoiu a trecut la amenințări, inclusiv cu moartea, promițându-i polițistei că o va „aranja”. Totul s-a întâmplat în condițiile în care de față erau și alți polițiști și jandarmi, inclusiv alți ocupanți ai unei mașini care fusese și ea trasă pe dreapta pentru verificări. Ulterior acestui incident, Ștefănoiu a depus plângere împotriva polițistei, susținând că ar fi avut cu aceasta o relație personală și că de aceea și-ar fi permis un derapaj al limbajului. El a susținut chiar că agenta îl hărțuiește, dar acuzele sale s-au dovedit a fi nefondate. În 2017 Judecătoria Novaci i-a aplicat acestuia o pedeapsă cu suspendare, dar sentința a fost contestată, iar anul următor Curtea de Apel Craiova a anulat-o. Motivul a fost incompatibilitatea procurorului care a reprezentat Parchetul la proces, acesta trebuind să se abțină de la implicarea în dosar. Tot procesul s-a reluat de la zero, la Novaci, iar acum judecătorii au dat un nou verdict, în care l-au găsit din nou vinovat pe Ștefănoiu. Pedeapsa primită este ceva mai mare decât anterioara, de opt luni cu suspendarea executării, inculpatul urmând ca timp de trei ani să fie sub supravegherea organelor judiciare. El trebuie să își justifice mijloacele de existență, dar și orice plecare mai mare de cinci zile de acasă. De asemenea, judecătorii l-au obligat la prestarea a 80 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Novaci ori la liceul din localitate. Instanța a admis și cererea de obligare a inculpatului la plata unor despăgubiri, sumele pe care agenta le va primi de la Mircea Ștefănoiu nefiind deloc unele de neglijat. „Admite în parte pretenţiile civile formulate de partea civilă Iacobescu Alina Georgiana. Obligă pe inculpatul Ştefănoiu Mircea la plata către partea civilă Iacobescu Alina Georgiana a sumei de 15000 de lei reprezentând daune morale. Respinge în rest acțiunea civilă. Obligă pe inculpatul Ştefănoiu Mircea la plata către partea civilă Iacobescu Alina Georgiana a sumei de 6878,59 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care 3778,59 de lei cheltuieli transport și 3100 de lei onorariu avocat. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 2100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat”, se arată în decizia judecătorilor. Sentința a fost pronunțată săptămâna trecută, cu două zile înainte ca băiatul lui Relu Ștefănoiu să fie implicat într-o infracțiune de tâlhărie. Florentin Ștefănoiu a ajuns în spatele gratiilor după ce a tâlhărit o casieriță din Târgu Cărbunești care avea asupra sa 3000 de lei, suma ce reprezenta încasările de la agenția de pariuri unde era angajată. El a contestat decizia de arestare preventivă, dar rămâne în spatele gratiilor prin sentință definitivă a judecătorilor.
Gelu Ionescu
E corect să plătești pentru ce faci. Deci narodul din Novaci a meritat-o! Problema e daca ar fi fost invers, politista, polițaiul ar fi pățit ceva? Sigur nu, cred eu părerea mea! Tot cetățeanul, chiar nevinovat fiind, ar fi luat măcar o amendă, că de ce l-a enervat pe organ? Că organul era ” in esercitiul funcțiunii” și nu trebuie „tulburat”! Îmi aduc aminte de decembrie 1989 când am văzut pe scările Inspectoratului unii „oameni ai legii” din comunism, cum luau care un șut în dos, care câte o palmă peste ceafă de le zbura sapca, de la cetățenii orasului! Oare de ce ii ura lumea așa de mult, nu îmi explic! Că erau „oamenii legii” și ei! Nu neapărat și oameni?