Condamnat pentru detergent contrafăcut!

725

Un gorjean a fost găsit vinovat de magistrații Judecătoriei Târgu Jiu într-un dosar în care a avut de dat explicații cu privire la un transport de zeci de bidoane cu detergent contrafăcut, ce ar fi urmat să fie vândut ca fiind un produs celebru original.

Inculpatul a fost depistat de agenții rutieri în urma unui control în trafic. În mașina acestuia au fost găsite 78 de bidoane cu falsul detergent ce urma să ajungă pe piața neagră, acum judecătorii dispunând distrugerea cantității respective, prejudiciul fiind estimat la aproape 2000 de euro.
„Condamnă inculpatul PIA, la pedeapsa de 2.700 lei amendă penală (echivalentul a 90 zile-amendă X 30 lei/zi) pentru săvârșirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare (faptă din data de 16.02.2023), ce se va executa conform art. 559 Cod pr. pen. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii. (…) Dispune confiscarea specială în vederea distrugerii a următoarelor bunuri cu privire la care s-a făcut dovada caracterului contrafăcut, respectiv: – 39 recipiente detergent lichid, a câte 5750 ml, de culoare albă, care poartă însemnele şi denumirea mărcii protejate ARIEL, noi; – 39 recipiente detergent lichid, a câte 6000 ml, de culoare albă, care poartă însemnele şi denumirea mărcii protejate ARIEL, noi, bunuri aflate în Camera de corpuri delicte a IPJ Gorj, conform dovezii seria H nr.0252363 din 28.02.2023,. În baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 363,50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare”, a dispus instanța, decizia nefiind definitivă.
În motivarea hotărârii respective magistrații explică de ce bărbatul a fost găsit vinovat și condamnat. „Rolul sancţiunii penale în acest caz este de a descuraja reproducerea neîndreptăţită a produselor care poartă o anumită marcă, urmărind a se proteja creaţia de orice natură (artistică, comercială, industrială ş.a.), element de importanţă capitală în actualul sistem economic. Gravitatea infracţiunii este generată de prejudiciile patrimoniale şi nepatrimoniale rezultate din folosirea unor însemne identice cu mărcile înregistrate, ceea ce nu numai că le oferă persoanelor care le comercializează un profit nejustificat, dar în egală măsură, îi lipseşte pe titularii mărcilor de un câştig pe care l-ar fi obţinut în condiţiile în care nu ar fi avut loc faptele ilicite. Mai mult, renumele titularilor are de suferit ca urmare a activităţilor de punere în circulaţie de produse contrafăcute, consumatorii produselor purtând acea marcă fiind direcţionaţi în mod greşit spre alte produse, care nu corespund întotdeauna din punct de vedere calitativ cu produsele comercializate legitim. Între părţi nu există niciun fel de legătură care să le permită făptuitorilor să folosească mărcile înregistrate în orice mod, iar astfel de legături create în mintea consumatorilor aduc atingere reputaţiei titularilor de marcă. Folosirea unui însemn identic cu o marcă înregistrată, fără acordul titularului acesteia, îi creează celui din urmă prejudicii materiale şi morale însemnate care urmează să fie recuperate de la persoanele responsabile de faptele ilicite săvârşite”, au motivat judecătorii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here