Condamnare definitivă pentru Stăncioi

158

Unul dintre cei mai de temuți interlopi gorjeni de la începutul anilor 2000 și-a primit, vineri, pedeapsa definitivă într-un dosar în care a fost judecat alături de alți complici de-ai săi pentru furturile de răsunet pe care le-a comis în perioada sărbătorilor de iarnă de acum doi ani la locuința unei avocate și a unui om de afaceri din apropiere de Târgu-Jiu. Petre Stăncioi este deja în spatele gratiilor pentru că a fost arestat preventiv, după ce, inițial, fusese plasat în arest la domiciliu și a fugit de acasă. Acum Curtea de Apel Craiova a dispus o pedeapsă de 5 ani de închisoare împotriva sa, la începutul anului el fiind condamnat la 5 ani și 2 luni de Judecătoria Târgu-Jiu. Stăncioi nu va face 5 ani de detenție pentru că din pedeapsa stabilită acum i se scade perioada petrecută deja în spatele gratiilor, ceea ce face posibil ca peste câteva luni acesta să redevină liber. “Deduce din pedeapsa stabilită reţinerea și arestul la domiciliu al inculpatului Stăncioi Petre de la 28.01.2016 la 24.05.2016 şi arestul preventiv de la 14.06.2016 la zi”, au stabilit judecătorii Curții de Apel Craiova. Alți doi complici ai acestuia și-au aflat și ei pedeapsa cu această ocazie, pentru fiecare judecătorii din Bănie dispunând condamnări un pic mai mici decât cele ale instanței de fond de la Târgu-Jiu. “Condamnă pe inculpatul Stăniloiu Constantin Viorel la pedeapsa de 5 ani închisoare.(…)Deduce din pedeapsa stabilită reţinerea și arestul la domiciliu de la 28.01.2016 la 22.07.2016 şi măsura arestării preventive de la 1.09.2017 la zi.(…) Condamnă pe inculpatul Bubăciosu Aron Valentin la pedeapsa de 4 ani închisoare (fapta săvârşită în dauna părţii civile Dondera Anca). (…)Deduce din pedeapsa stabilită reţinerea şi arestul la domiciliu de la 28.01.2016 la 22.07.2016 şi măsura arestării preventive de la 1.09.2017 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu sunt contrare prezentei decizii penale, în ceea ce-i priveşte pe cei 3 inculpaţi, Stăncioi Petre, Stăniloiu Constantin Viorel şi Bubăciosu Aron Valentin”, a decis instanța, ultimele precizări însemnând și că aceștia sunt obligați să își despăgubească victimele cu câte 70.000 de lei, așa cum s-a decis la Târgu-Jiu. În dosar au mai fost judecați și alți complici pe care i-a avut Stăncioi în comiterea furturilor de acum doi ani, dar pentru ei instanța a dispus o rejudecare a dosarului, în condițiile în care oricum procesul a fost rejudecat la Târgu-Jiu o dată. ”Trimite cauza la rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce-i privește pe inculpaţii Căzănel Bogdan Constantin, Vîlceanu Constantin şi Roşca Ion, şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei”, a decis instanța craioveană, verdictul Curții de Apel fiind unul definitiv.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here