Concursul pentru posturile de directori în şcolile din Gorj s-a încheiat: Cine sunt noii şefi, înainte de contestaţii

958

Concursul pentru ocuparea posturilor vacante de director şi director adjunct din unităţile din învăţământul preuniversitar s-a încheiat, vineri, în judeţul Gorj. Sâmbătă şi duminică, până la ora 12.00, candidaţii au avut posibilitatea de a depune contestaţii, după ultima probă. În total, 61 de persoane s-au înscris în competiţie, fiind declarat “promovat” candidatul “admis” care a obţinut cel mai mare punctaj total. Acestea au formulat 86 de opțiuni, la mai multe școli, fiind vacante 32 de posturi de director și 20 de director adjunct.

Schimbare la Colegiul Naţional „Tudor Arghezi”, din Târgu-Cărbuneşti
Concursul pentru postul de director al Colegiului Național “Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbunești a fost câștigat, înainte de contestaţii, de Liliana Mihaela Dumitrescu. Aceasta a obținut punctajul final 140.25. La examen a participat și fostul director, Aurora Victoria Novac. Aceasta a obținut 137.50 puncte. Al treilea candidat a fost Ion Sorin Vasile Popescu, care a obținut 126.25 puncte.

Şcoala gimnazială rămâne cu acelaşi director
Concursul pentru postul de director al Școlii Gimnaziale “George Uscătescu” din Târgu-Cărbunești a fost câștigat de Florin Lucian Șendroiu, cel care a condus instituția după plecarea primarului Dănuț Birău. La examen a participat și Cambrea Veronica Popescu, care a obținut 126, 25 de puncte. Aceasta va ocupa postul de director adjunct, pentru care au susținut examen alți doi candidați. “Mi-am propus, în primul rând, să continui ce am început și să aducem școala acolo unde îi este locul, pentru că noi am avut și rezultate foarte bune. La matematică, și anul acesta, cât și anul trecut, am avut medalie de bronz la Olimpiada Națională, un elev al meu a participat. Și la Educație Fizică avem competiții sportive, rezultate foarte bune avem la limba română, la engleză. Cadrele didactice sunt foarte bine pregătite. Avem în derulare un proiect pentru un corp, o clădire, cu patru săli de clasă, vrem să facem laboratoare, pentru că aici suferă școala noastră, laborator de fizică, de chimie, de biologie, informatică. Școala noastră a fost reabilitată acum cinci ani și vechile laboratoare au fost făcute săli de clasă. Funcționau și ca laboratoare”, a declarat pentru Gorjeanul, Dorin Lucian Șendroiu, directorul Școlii Gimnaziale “George Uscătescu” din Târgu-Cărbunești. Pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene s-a publicat lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, în perioada 2017-2020. Pentru construcția unui corp de clădire, la Școala Gimnazială “George Uscătescu”, s-a acordat suma de 4,771,514.24 de lei. În comuna Padeş, ambii candidaţi pentru postul de director adjunct au fost respinşi. La Şcoala Gimnazială Scoarţa, concursul pentru postul de director a fost câştigat de Alina Georgiana Bobei, care a obţinut 135,25 puncte.

Noii şefi ai şcolilor din Târgu-Jiu
Concursul pentru postul de director la Clubul Şcolar Sportiv Târgu-Jiu a fost câştigat de Vladimir Popa, care a obţinut 141,25 puncte, în timp ce contracandidatul său a primit 130. La Liceul cu Program Sportiv, un singur candidat pentru postul de director adjunct a fost admis, cu 143, 25 puncte, în timp ce ceilalţi doi nu şi-au prezentat oferta. La Colegiul Naţional “Spiru Haret”, singura candidată pentru postul de director adjunct, Alina Nadia Ciobotea, a fost admisă cu 115,75 puncte. La Şcoala Gimnazială “Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, director adjunct va fi Corina Panduru, care a obţinut 138.50 puncte.
Proba scrisă s-a desfășurat pe 17 iulie, în amfiteatrul de la Colegiul Național “Spiru Haret” Târgu-Jiu. Un profesor care s-a înscris pentru postul de director la Școala Gimnazială “Ion Popescu” Bărbătești a obținut punctaj zero pentru că nu ar fi marcat corect răspunsurile. Până la data de 2 august vor fi făcute publice rezultatele finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here