Concursul Online de Lingvistică, prima etapă în selecția lotului României pentru IOL 2021

1556

În contextul anulării olimpiadelor din anul școlar 2020-2021, selecția lotului care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Lingvistică (IOL2021) se va face în mai multe etape, dintre care prima ar fi Concursul Online de Lingvistică (COL2021), programat în luna februarie a anului viitor.

Concursul Online de Lingvistică 2021 (COL2021) se adresează atât elevilor de gimnaziu, cât și celor de liceu. Acesta va fi organizat pe 3 niveluri de dificultate, după cum urmează: Secțiunea Exercițiu A – dedicată elevilor claselor a V-a și a VI-a, va consta într-un set de două probleme și va dura 3 ore; Secțiunea Exercițiu B – dedicată elevilor claselor a VII-a și a VIII-a, va consta într-un set de trei probleme și va dura 3 ore; Secțiunea Performanță – dedicată elevilor de liceu, va consta într-un set de trei probleme și va dura 4 ore.
Anul acesta, COL2021 va fi organizat de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” și va avea loc sâmbătă, 27 februarie 2021, începând cu ora 10.00. Primii 10% dintre participanții la secțiunea de Performanță a COL2021, cu condiția să fi obținut un punctaj peste media participanților vor participa la Asia Pacific Linguistics Olympiad (APLO2021), unde vor avea de rezolvat 5 probleme în 6 ore.
Competiția va avea loc la începutul lunii aprilie, data exactă urmând a fi comunicată ulterior.
Primii 10 clasați la APLO2021 vor fi selectați în lotul lărgit și vor participa la o ultimă selecție în urma căreia se va stabili componența lotului restrâns care va reprezenta România la IOL2021.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.