Partidul Poporului Dan Diaconescu(PPDD) Gorj nu este singurul care, în aceste zile, îşi pregăteşte de zor campania electorală şi candidaţii pentru alegerile locale. O face, chiar dacă pare surprinzător, şi Partidul Poporului-Legea Cojocaru(PP-LC), organizaţie formată în jurul profesorului Constantin Cojocaru, care are deja un nucleu de conducere şi la Gorj. Cel care se ocupă de PP-LC Gorj este afaceristul Gheorghe Pupăzan, fost membru al UNPR Gorj, dar şi Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii(FNM). Şeful organizaţiei PP-LC Târgu-Jiu este Ilie Lungu, fost inspector al OPC Gorj, potenţial candidat la fotoliul de primar al municipiului Târgu-Jiu.
Partidul Poporului Gorj este noua formaţiune politică care, în aceste zile, se încheagă la nivel de judeţ. Vorbim despre Partidul Poporului creat pe baza Legii Cojocaru, profesorul care a iniţiat de fapt demersurile realizării acestei formaţiuni politice, iniţial cu Dan Diaconescu, ca apoi să pună pe picioare singur formaţiunea politică în 3 iulie 2011. Naşterea partidului a avut la bază cele un milion de semnături pentru Legea Cojocaru, semnăturile creând un scandal între Dan Diaconescu şi şeful acestui partid. Există deja în şase judeţe organizaţii ale PP-LC, iar Gorjul este a şaptea organizaţie care se formează acum, având deja o conducere şi un Birou Politic Permanent.
Pupăzan, şeful PP-LC Gorj
Cel care face demersurile constituirii PP-LC la nivel de Gorj este Gheorghe Pupăzan, flancat de aproape de sindicalistul Constantin Creţan, care s-a alăturat cauzei nefiind interesat deocamdată de vreo funcţie politică, şi de reprezentanţii Ligii Muncitorilor din România. Creţan a fost de altfel împuternicit de conducerea centrală a PP-LC să răspundă de Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş. “Acum constituim organizaţii la nivelul judeţului Gorj. După Paşte vom organiza şi o conferinţă de presă să vă prezentăm echipa de conducere. Vă pot asigura că vom avea candidaţi la alegerile locale în toate localităţile, suntem deja în negocieri”, a declarat liderul PP-LC Gorj, Gheorghe Pupăzan. Acesta menţionează că de fapt PP-LC este adevăratul Partid al Poporului care nu dispune însă de o televiziune şi de media pentru propagandă.
Anamaria Stoica