Concubinii reținuți după scandalul din Târgu-Jiu, puși sub control judiciar

864

Bărbatul de 30 de ani, din Bumbești-Jiu și iubita acestuia, care au fost reținuți, luni seara, în urma scandalului care a avut loc în fața unui magazin din apropierea Unității de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu, vor fi cercetați în libertate. Decizia a fost luată de magistrați. În urma audierilor s-a dispus măsura controlului judiciar în acest caz. Cei doi ar fi agresat trei persoane și le-ar fi distrus mașina cu bâta, din motive deocamdată necunoscute. ,,La data de 16 septembrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu – Biroul de Investigaţii Criminale au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 30 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi concubina acestuia, de 31 de ani, din aceeaşi localitate, bănuită de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. La aceeaşi dată, cei doi concubini, pe fondul unui conflict mai vechi, în timp ce se aflau pe strada General Gheorghe Magheru, din municipiul Târgu-Jiu, au exercitat acte de violenţă asupra a trei persoane, cu vârste cuprinse între 35 şi 54 de ani, domiciliate în oraşul Târgu-Cărbuneşti, de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică. De asemenea, bărbatul a lovit cu o bâtă din lemn şi distrus mai multe elemente de caroserie ale autoturismului persoanelor implicate în conflict”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cercetările sunt efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here