Competiție online de debate, pentru elevi și studenți

1926

Elevii și studenții pasionați de dezbateri academice sunt invitați să participe la cea de-a VI-a ediție a EduOpen, competiție de debate organizată de Organizația Studenților din Universitatea Babeș – Bolyai. Competiția se va desfășura online, în perioada 3-6 decembrie.

Luna decembrie începe cu dezbateri academice. EduOpen, eveniment de debate organizat de OSUBB, Organizația Studenților din Universitatea Babeș – Bolyai, va începe în data de 3 decembrie și se va încheia pe 6 decembrie. Planificat în primele cinci ediții în format British Parliamentary, competiția și-a făcut, în acest an, un update la formatul World Schools. EduOpen se adresează în acest an atât studenților, cât și elevilor de liceu pasionați de dezbateri academice. ,,Participanții nu trebuie să aibă neapărat experiență în debate pe cât ambiția, curajul și dorința de a participa la această competiție întrucât vor fi instruiți în primele zile ale evenimentului.
Mai apoi, vor avea loc dezbaterile academice, iar în ultima zi a evenimentului vor avea loc finalele dintre cele mai bune echipe.
Întrucât contextul actual nu ne permite organizarea evenimentului în format fizic, această ediție va fi desfășurată în mediul online, pe platforma Zoom. Totodată, participanții vor juca atât pe moțiuni prepared, cât și pe moțiuni impromptu. Deși competiția va avea loc în mediul online, pe lângă training-urile și meciurile de debate care vor avea loc, participanții vor avea o multitudine de activități extracurriculare la care vor putea participa”, au anunțat organizatorii. EduOpen este o competiție de dezbateri academice care ajunge, în acest an, la ediția a VI-a.
Evenimentul este organizat de către cei de la Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, pe numele lor, OSUBB, un ONG care întrunește studenți de la toate facultățile din UBB și care se ocupă cu reprezentarea studențească.
Cei interesați se pot înscrie în competiție accesând următorul link: https://forms.gle/HDweUGtVKJLW4wgZA.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here