Competiție națională pentru elevii de liceu pasionați de robotică

260

Elevii de liceu cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani sunt invitați să se înscrie la Competiţia Naţională de Rovere Exo-RO, organizată de ESERO România și Agenția Spațială Română (ROSA).

ESERO România, în sinergie cu Agenţia Spaţială Română (ROSA), lansează Competiţia Naţională de Rovere Exo-RO pentru elevii de liceu, cu scopul de a trezi interesul acestora faţă de domeniul spaţial, de a creşte calitatea învăţământului prin formarea de competenţe profesionale pentru tineri şi, nu în ultimul rând, de a încuraja viitorii oameni de ştiinţă. Competiţia de Rovere Exo-RO este deschisă elevilor de liceu care urmează cursurile la zi ale instituţiilor de învăţământ din România şi care au vârsta cuprinsă între 14 – 19 ani în momentul înscrierii în concurs. Aceştia pot participa la concurs numai în echipe mixte fete/băieţi de câte 4 elevi provenind din aceeaşi instituţie de învăţământ, coordonaţi de către un profesor de ştiinţe. Echipele înscrise în concurs nu-și mai pot modifica componența. Echipele pot avea în componență maximum doi elevi care au participat la edițiile anterioare ale competiției EXO-RO. Data limită pentru înscriere este 17 iulie 2016 prin completarea următorului formular disponibil online Registration_Form EXO-RO 2016, formular ce cuprinde informaţii cu privire la identitatea participanţilor, precum şi o prezentare succintă a conceptului pe care echipa doreşte să îl realizeze în cadrul competiţiei. Formularul va fi trimis în format electronic la adresa exo-ro@rosa.ro . “Prin participarea la această competiţie, echipele de elevi vor avea ocazia să ia parte la toate fazele tipice ale unui proiect de robotică, de la selectarea obiectivelor, proiectarea şi integrarea componentelor, până la testarea sistemului în final. Ca urmare a acestui proces, participanţii vor învăţa în mod practic şi se vor familiariza cu metodologia de cercetare ştiinţifică, îşi vor însuşi concepte noi, vor aprofunda sau consolida cunoştinţe de tehnologie şi programare, vor învăţa importanța coordonării şi a lucrului în echipă şi, nu în ultimul rând, îşi vor îmbunătăți abilitățile de comunicare”, anunță organizatorii. Regulamentul oficial al concursului poate fi consultat la adresa: http://www.esero.ro/?p=306.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here